Destinatii turistice

Biserica de lemn din Mihaesti – GALERIE FOTO

Publicat: 21 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Biserica de lemn din Mihaesti - GALERIE FOTO
Biserica de lemn din Mihaesti

Biserica de lemn din Mihaesti. Un lăcaș de cult mai puțin cunoscut din tara noastră este Biserica de lemn din Mihăești. Biserica se găsește în satul Mihăești, comuna Sânpaul, județul Cluj. Aceasta construcție este lăcașul de cult folosit de comunitatea ortodoxa din satul respectiv. Edificiul a fost construit în a doua jumătate a secolului XIX, în 1862. Chiar daca este o biserica veche, nu este sub protecția legii monumentelor istorice.

Satul Mihăiești se afla la distanta de 29 km de Cluj-Napoca, spre Nord-Vest, pe șoseaua ce duce spre Zalău. Localitatea este una mica, cu o populație relativ îmbătrânită.

Biserica de lemn din Mihaesti. Mai multe modificări în decursul anilor

Biserica este situata pe dealul din centrul satului. Este construita din lemn, în anul 1862, iar în decursul anilor a suferit mai multe modificări. A fost restaurata în 1955 prin îngrijirea preotului paroh Clemente Plaianu. Pictura a fost realizata de Pancrațiu Chioreanu.

Biserica poarta hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, în anul 1974 fiind resfintita.

Parohia Mihăiești, în preajma momentului construirii bisericii era o parohie de dimensiuni mici cu aproximativ 300-400 credincioși.

Sematismul Eparhiei de Cluj-Gherla pe anul 1947, precizează referitor la biserica din satul Mihăiești, că este ridicata în anul 1862. Prima renovare are loc doar după zece ani, în 1872.

O alta lucrare face referire la momentul edificării biserici. Conform acesteia biserica a fost construita pe locul și cu lemnul dăruit de fostul stăpân feudal al locului, contele Haller Lajos.

Adauga un comentariu