National

BNR arata prapastia uriasa dintre bogatii Romaniei si restul populatiei. 2% dintre romani detin 51% din depozitele bancare

Publicat: 29 mai 2016
1

BNR, prin vocea prim-viceguvernatorului Florin Georgescu a facut publice, pentru prima data, diferentele uriase dintre bogatii Romaniei si restul populatiei, prin prisma depozitelor pe care le au la banci.

Analiza facuta de Florin Georgescu are drept concluzie faptul ca „distributia economisirii in Romania demonstreaza gradul ridicat de polarizare sociala”.

Concret, studiul prezentat releva faptul ca la 31 decembrie 2015, persoanele fizice rezidente detineau in banci 14,4 milioane de conturi. Suma depozitelor din aceste conturi era de 130,4 miliarde de lei. Ar rezulta o medie de 9.100 de lei per depozit, ceea ce nu ar fi rau, numai ca…

Primii 66% dintre deponenti (aproape 10 milioane de conturi), in ordinea crescatoare a depozitelor, detin numai 1% din totalul depozitelor, avand conturi de pana la 1.000 de lei per deponent.

Doar 4% din persoane au in conturi sume de peste 50.000 de lei; suma depozitelor acestora reprezinta insa 67% din totalul sumelor depuse la banci.

2% din persoanele au conturi de peste 100.000 de lei si detin 51% din totalul economisirilor.

Persoanele cu depozite de peste 500.000 de lei, reprezinta 0,1% din total, dar detin 13,6% din totalul economiilor.

In sfarsit, 94 de persoane (cele mai bogate) au in conturi sume de peste 10 milioane de lei si detin 2% din totalul economisirilor, adica au de doua ori mai multi bani in conturi decat primii 10 milioane de deponenti la un loc.

Chiar si in aceasta forma, studiul ne arata prapastia uriasa dintre cei mai bogati romani si restul populatiei. Aceasta este insa cu siguranta mult mai mare fiindca persoanele cu depozite mari au mai multe conturi la banci diferite, pe principiul impartirii oualor in mai multe cosuri, in timp ce persoanele cu conturile cele mai mici au, de obicei, un singur cont.

De asemenea, studiul nu ia in considerare sumele depuse la banci din strainatate si nici investitiile facute in alte tipuri de valori.




Adauga un comentariu