News Flash:

Bobita de piper

19 Februarie 2006
999 Vizualizari | 0 Comentarii
"... in acea noapte, datorita defectiunii pasagere a unui accesoriu pentru televizor, un om, un roman a descoperit – fara sa stie ce a descoperit – de ce nu merg bine treburile in tara lui. O descoperire simpla in fapt, enuntabila intr-o singura fraza la fel de simplu: daca vrei sa faci o treaba buna la care specialistii iti dau solutii pe care nu-ti vine sa le accepti, nu mai apela la specialisti, ci pune tu osul la treaba." Specialistii •Se dedica, cu simpatie si ingrijorare, Guvernului Romaniei Totul a plecat de la o banala telecomanda, una de-aia de schimbat programele la televizor, cu doua baterii de-un volt jumate. O telecomanda care mergea, mergea, mergea si de-odata n-a mai mers. Posesorul telecomenzii (sau telecomandei, daca doriti) s-a suparat. Cum sa nu mearga telecomanda? De ce? Cum sa se uite la televizor un om normal, daca nu poate schimba programele? In consecinta, domnia sa a pornit intins sa gaseasca un specialist. N-a fost simplu sa gaseasca specialistul. Asta pentru ca, in drum, o serie intreaga de cutarica si cutarescu i-au spus: noi suntem specialistii, noi te rezolvam. Cand sa le explice cum devine treaba, i-a vazut cum fac pasul inapoi. Pana la urma, a gasit si un specialist adevarat. Specialistul i-a spus ca da, e bine ca a venit la el, nu e prea tarziu, problema se poate inca rezolva. Pentru asta sa lase telecomanda si douazeci de dolari americani pe masa. Sa revina poimaine. Pana atunci, totul se va pune la punct, ce-i stricat se va repara si toata lumea va fi multumita. De fapt, ultima parte a zicerii specialistului nu s-a adeverit. Detinatorul de drept al obiectului, proprietarul, n-a fost multumit deloc. In primul rand, de ce poimaine? Cum se descurca el doua zile fara telecomanda la hardughia de televizor? In al doilea rand, nici costul nu i-a placut. Asta pentru ca putea sa-si ia o telecomanda noua nu cu douazeci de dolari, ci doar cu douazeci de RON. Drept care si-a luat obiectul inapoi si s-a dus acasa bodoganind. Odata ajuns, l-a cuprins ambitia de a demonstra ca se poate si altfel. Si-a pus ochelarii pe nas si a inceput sa mestereasca acaretul. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa deschida locasul pentru baterii. S-a uitat atent inauntru si a avut o revelatie. Daca nu-s puse corect bateriile? A scos una din baterii si a intors-o cu susu-n jos. In urma acestei actiuni gen "oul lui Columb", telecomanda a inceput din nou sa functioneze, iar programele au luat-o la goana. S-a uitat cu nesat omul nostru la talk-show-uri, la filmul serii, la stirile noptii, pan-a adormit. Daca ar fi sa sintetizam, am putea spune ca in acea noapte, datorita defectiunii pasagere a unui accesoriu pentru televizor, un om, un roman a descoperit – fara sa stie ce a descoperit – de ce nu merg bine treburile in tara lui. O descoperire simpla in fapt, enuntabila intr-o singura fraza la fel de simplu: daca vrei sa faci o treaba buna la care specialistii iti dau solutii pe care nu-ti vine sa le accepti, nu mai apela la specialisti, ci pune tu osul la treaba. S-ar putea s-o dai in bara, dar s-ar putea si sa-ti iasa. Iar daca iese, atunci si bucuria pe capul tau va fi... va fi, cum sa spun, cat roata carului! Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa! Titus CEIA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1314 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014240 (s)