News Flash:

Bobocii nu si-au primit rechizitele

25 Octombrie 2005
1347 Vizualizari | 0 Comentarii
Elevii de clasa intai mai au de asteptat pana sa primeasca pachetele cu rechizite gratuite. Chiar daca rechizitele ar fi trebuit sa ajunga la elevi cu mult inainte de inceperea anului scolar 2005-2006, scolile din judetul Iasi nu au fost aprovizionate decat cu 85 la suta din necesar. Daca pentru celelalte clase au venit, pentru clasa intai nu a ajuns nici macar un pachet de rechizite. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) sustin ca aceste probleme au aparut din cauza faptului ca elevii trebuie sa primeasca si niste caiete speciale, iar acestea abia au fost tiparite. Conform reglementarilor in vigoare, beneficiarii rechizitelor gratuite sunt elevii din clasele I-VIII. Cu toate ca invatamantul obligatoriu a crescut de la opt la zece clase, ordonanta care prevede acordarea rechizitelor gratuite pentru elevii din familiile cu venituri reduse nu a mai fost modificata, beneficiarii fiind in continuare elevii pana in clasa a opta. Conducerea ISJ sustine ca un pachet de rechizite are o valoare aflata in jurul sumei de 500 mii lei. Din acesti bani, copiii primesc obiectele necesare la scoli in functie de clasa in care se afla. Elevii de clasa intai ar trebui sa primeasca un ghiozdan, un penar cu tot cu stilou, creione colorate, caiete speciale, caiete tip si numaratoare. Trebuie precizat faptul ca rechizitele sunt primite pe baza unui dosar din care sa rezulte fapul ca elevii provin din familii care realizeaza venituri cu 50 la suta mai mici decat salariul minim pe economie, pe membru de familie. Marilena ROJNITA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1585 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036094 (s)