Local

Bogdan Corduneanu, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru șantaj după ce a amenințat un tânăr! UPDATE – EXCLUSIV

Publicat: 23 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Bogdan Corduneanu arestat preventiv pentru 30 de zile pentru șantaj după ce a amenințat un tânăr UPDATE - EXCLUSIV
Bogdan Corduneanu, membru al clanului Corduneanu

Bogdan Corduneanu, reținut pentru șantaj după ce a amenințat un tânăr. Polițiștii ieşeni efectuează cercetări într-un dosar penal de şantaj. Bogdan Corduneanu și încă un bărbat au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

UPDATE 10.30: Conform hotărârii magistraților, Bogdan Corduneanu a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Totuși, magistrații au respins cererea formulată de Parchetul de pe lândă Judecătoria Iași referitor la arestarea preventiva pentru 30 de zile pentru Mihăianu Cosmin. Acesta va rămâne în arest la domiciliu timp de 30 de zile.

„Instanta admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Corduneanu Bogdan. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Corduneanu Bogdan cercetat pentru săvârsirea infracţiunii de santaj, pentru o perioadă de 30 de zile. Respinge, ca nefondată, propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iasi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Mihăianu Cosmin-Ionuţ şi dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut. Dispune faţă de inculpatul Mihăianu Cosmin-Ionuţ cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de santaj în formă continuată (2 acte materiale) luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile”, au precizat magistratii din cadrul Judecatoriei Iasi.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că doi bărbaţi de 37, respectiv 21 de ani, ar fi ameninţat cu acte de violenţă şi ar fi intimidat un alt tânăr de 21 de ani, pentru a le remite bani, respectiv echivalentul în monedă virtuală.

La data de 22 decembrie, poliţiştii au depistat în flagrant delict pe tânărul de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei, după ce ar fi luat de la persoana vătămată 8.200 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore.

La data de 23 decembrie, aceştia vor fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, iar în activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Iași.
Cercetările continuă.

Adauga un comentariu