Actualitate

Bogdan Despescu anunță controale și aplicarea de sancţiuni – VIDEO

Publicat: 03 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Bogdan Despescu anunță controale și aplicarea de sancţiuni - VIDEO
Bogdan Despescu anunță controale și aplicarea de sancţiuni

Bogdan Despescu anunță controale și aplicarea de sancţiuni. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a anunţat în această dimineaţă organizarea de acţiuni de control în toată ţară. Despescu a delcarat că se va acționa cu efective mărite în special în zonele aglomerate. Se au în vedere centrele comerticiale, pieţe sau târguri, pentru a verifica respectarea măsurilor de limitare a răspândirii pandemiei.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a porecizat că se intenționează acordarea unei atenții speciale staţiunilor de pe litoral şi celor de la munte. ”Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar vom lua toate măsurile necesare”, a afirmat Despescu.

”Au fost stabilite mai multe măsuri: suplimentarea eectivelor şi forţelor care acţionează în teren pentru verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară; organizarea unor grupe de coordonare operativă la nivelul municipiului Bucureşti şi în judeţe, sub coordonarea prefecţilor su scopul de a analiza situaţia operativă şi direcionarea forţelor către zonele de risc”, a anunţat Bogdan Despescu.

Bogdan Despescu anunță controale:

Bogdan Despescu a adăugat că au fost fi formate şi echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pomieri, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, şi OPC pentru a realiza verificări operative.

”Am stabilit organizarea unor acţiuni cu efective mărite, în mai multe zone, zone aglomerate centre comerciale, pieţe, atât în zona urbană, cât şi rurală. De asemenea, acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse”, a mai afirmat Despescu.

În plus,  secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a precizat că nu se dorește aplicarea de sancţiuni, însă acolo unde se vor constata încălcări ale legii, vor fi luate toate măsurile necesare”.

Un număr mult mai mare de polițiști pe litoral

Minsitrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că nu își dorește să se ajungă la închiderea unor plaje în cazul în care nu se respectă regulile.

„Eu sper să nu se ajungă în situaţia în care să se închidă plaje, să fie luate asemenea măsuri care fac rău până la urmă turistului care vine aici şi nu se bucură de mare, de soare. Cred că oamenii vor înţelege. Oamenii se aglomerează pentru că aglomeraţia a fost permisă. Echipajele de poliţie nu au fost foarte bine organizate aici, pe litoral. Şi atunci dacă ai un singur echipaj care trece o dată la trei ore pe faleză, agenţii economici poate nu au respectat întocmai”, a declarat Marcel Vela.

În legătură cu lipsa măsurilor de protecţie pe litoral, Despescu a spus că se vor organiza acţiuni cu forţe mărite, detaşate din ţară şi din IGPR, Jandarmeria Română, „cu tot ce înseamnă angrenarea unor tehnici de documentare şi aprobare a acestor activităţi, astfel încât să existe măsuri de protejare a cetăţeanului. Unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii operatorilor economici”.

Numărul polițiștilor detașați anul acesta pe litoral este dublu față de cel din 2019 când aproximativ 180 de polițiști au fost trimiși la mare, în perioada 27 iunie-4 septembrie pentru ca turiștii să fie în siguanță.

Jandarmii și polițiștii au avut treabă weekendul trecut, pe Litoral, unde parcă oamenii au uitat cu totul de coronavirus. Jandarmii constănţeni au dat amenzi de peste 20.000 de lei pentru organizarea unui spectacol pe plaja din Tuzla fără respectarea normelor de prevenire a răspândirii coronavirusului. Culmea, cu o seară înainte, în acelaşi loc şi pentru acelaşi motiv, jandarmii au dat amenzi de 10.000 de lei.

Adauga un comentariu