News Flash:

Bolnavii de diabet au zilele numarate

26 Septembrie 1999
1128 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sectia de diabet de la Spitalul Spiridon este cu stocurile aproape pe zero •Medicii de aici impreuna cu conducerea CASS a cerut ajutorul Ministerului Sanatatii

Desi s-a sperat ca la rectificarea bugetului de joi sa se gaseasca bani si pentru programele nationale de sanatate, Ministerul Sanatatii a avut o surpriza de proportii: nu a primit nici un leu, ci din contra, i s-au luat 201 miliarde de lei. Pentru ministrul Finantelor, Traian Decebal Remes ruperea bugetului, care si asa atirna de un fir de ata, nu este ceva grav, ci doar o "falsa alerta".

Astfel, pe linga multe altele si programul national pentru sanatate a ramas descoperit. Iar diabeticii ieseni au ramas ai nimanui. Daca in celelalte centre universitare, mai exista stocuri si chiar fonduri pentru achizitionarea medicamentelor necesare zecilor de mii de bolnavi de diabet, la Iasi situatia nu este deloc roza, ci chiar fatala. 2.000 de oameni din intreaga Moldova risca sa isi piarda zilele din cauza nepasarii guvernantilor. Iar Ministerul Sanatatii nu a parut deloc a se zbate pentru a-si cere drepturile care i se cuvin, pentru a mai salva intr-o oarecare masura sanatatea subreda a romanilor care oricum traiesc de azi pe miine.
Conform legii, pentru bolile care fac parte din acest program, trebuie sa existe un stoc de medicamente pe o perioada de cel putin trei luni. Insa, pentru prima data de cind regimul ceausist a fost schimbat, Sectia de Diabet din cadrul Spitalului Spiridon a ramas aproape pe zero din punctul de vedere al stocurilor. Medicamentele nu mai ajung decit pina cel tirziu la sfirsitul acestei luni si aceasta numai in conditiile in care se gasesc inlocuitori pentru acestea. Dupa aceea, nimeni nu stie ce se va intimpla. Medicii sectiei au apelat, ieri, la ajutorul Casei de Asigurari Sociale de Sanatate si a intocmit un memoriu, in care este descrisa situatia in care se afla diabeticii, catre Ministerul Sanatatii, singura institutie in masura sa salveze vietile celor 2000 de oameni.
La inceputul anului, conducerea spitalului a cerut 200 miliarde de lei pentru diabetici, care sint tratati gratuit, din care a primit doar 80 miliarde. Totodata, Casa de Asigurari Sociale de Sanatate a mai alocat inca 483 milioane de lei lunar, necesarul pentru o singura luna pentru achizitionarea insulinei si a medicamentelor pentru bolnavii care trec pragul sectiei fiind de 1,5 miliarde de lei. Pentru un singur bolnav insulino-dependent, se cheltuie lunar circa 450.000 de lei.
Cristina HURDUBAIA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2421 (s) | 22 queries | Mysql time :0.117691 (s)

loading...