News Flash:

Bolnavii mor de cald in saloane

24 Mai 2007
2662 Vizualizari | 0 Comentarii
Bolnavii mor de cald in saloane
• In saloanele de la Spitalul de Neurochirurgie bolnavii trebuie sa suporte temperaturi mai mari decat afara si oricand pot intra in soc hipertermic • Nici un salon nu are instalatie de aer conditionat si singura modalitate de a face cat de cat racoare in saloane este aceea de a deschide larg ferestrele si usile • "Nu avem ce face. Stim ca este foarte cald in saloane, chiar temperaturi mai mari decat afara, dar montarea si achizitionarea aparatelor de aer conditionat este o investitie mare pe care bugetul spitalului nu o poate suporta", a declarat dr. Florin Gramada •
In saloanele de la Spitalul de Neurochirurgie, bolnavii stau ca la sauna, aerul fiind aproape irespirabil si oricand se poate intra in soc hipertermic. Conducerea spitalului a declarat ca, deocamdata, nu poate oferi bolnavilor alte conditii de cazare, pentru ca nu dispune de fondurile necesare pentru achizitionarea acestora. Mai mult, medicii se plang ca, in sala de operatie, desi exista instalatie de aer conditionat, aerul este greu de suportat, pentru ca stau in permanenta sub lampa cu opt becuri, care provoaca destula caldura. Singura solutie a bolnavilor de a avea, cat de cat, o bruma de racoare, este aceea de a deschide larg ferestrele si usile. "Nu avem ce face. Stim ca este foarte cald in saloane, chiar temperaturi mai mari de cat afara, dar montarea si achizitionarea aparatelor de aer conditionat este o investitie mare, pe care bugetul spitalului nu o poate suporta. O sa vedem ce solutii de finantare gasim pentru a achizitiona aparate de aer conditionat. Si noi ne plangem de caldura din cabinete. Chiar si la sala de operatie, unde sunt aparate de aer conditionat este destul de cald, pentru ca lucram sub lampa cu becuri care degaja multa caldura", a declarat dr. Florin Gramada, purtatorul de cuvant al spitalului. Situatia este aceeasi in fiecare vara, dar de ani de zile nu s-a luat nici o masura. Nu folositi aparatele de aer conditionat Ieri, la Spitalul de Urgente Sf. Ioan s-au prezentat mai multi ieseni care s-au imbolnavit dupa ce au stat ore in sir in incaperi cu instalatii de aer conditionat. Cei sapte ieseni in cauza au fost diagnosticati cu faringita, laringita sau pneumonie. In aceste zile caniculare, medicii sfatuiesc populatia sa nu utilizeze in exces aparatele de aer conditionat, deoarece acestea pot crea grave probleme de sanatate. De asemenea, filtrele instalatiilor de aer conditionat trebuie curatate in permanenta, deoarece acestea reprezinta un mediu prielnic pentru dezvoltarea anumitor bacterii eliminate ulterior in aerul din incapere. Medicii sustin ca bacteriile in cauza pot provoca imbolnaviri. Tot ieri, desi temperaturile au fost foarte ridicate, alte 6 persoane au ajuns la spital cu insolatie, deoarece au ignorat sfatul medicului si s-au expus la soare la orele amiezii. De asemenea, 4 tinere au necesitat ingrijiri medicale de urgenta dupa ce, din cauza expunerii la soare, au facut eritem solar, adica pielea s-a inrosit accentuat si ustura. Tot din cauza caniculei, 10 ieseni au fost transportati ieri la Spitalul de Urgente Sf. Ioan, dupa ce au lesinat pe strada, mai bine de jumatate dintre acestia fiind persoane in varsta. "Noi nu recomandam folosirea aparatelor de aer conditionat in exces. Populatia trece brusc de la o temperatura la alta si imediat apar si problemele de sanatate. Sfatuim populatia sa foloseasca aparatele de aer conditionat de la serviciu, de acasa cu multa prudenta. Avem in continuare pacienti cu stari lipotimice, insolatii, eritem solar. Facem apel din nou la populatie sa respecte indicatiile noastre pentru zilele caniculare, in special batranii si copiii", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente de la spitalul mentionat. In zilele caniculare, populatia trebuie sa consume intre 3 si 4 litri de lichide, apa sau ceai, sa se imbrace in culori deschise si cu haine cat mai lejere, capul sa fie acoperit, sa consume multe fructe si legume proaspete, sa evite expunerea la soare mai ales intre orele 11.00 - 16.00, locurile aglomerate. Pentru orice stare de rau, populatia trebuie sa se prezinte imediat la medic, fara a lua medicamente sau alte leacuri dupa sfatul vecinei sau a unui prieten. Masuri de prevenire a caniculei Primaria a anuntat ca astazi vor fi luate mai multe masuri pentru a preveni efectele negative ale caniculei. In acest sens, astazi vor fi montate mai multe puncte de ajutor pentru populatie. "Vom monta mai multe pavilioane in toate cartierele orasului. Fiecare va fi dotat cu corturi, mese, scaune, apa. Trebuiau luate astfel de masuri in urma cu mai multe zile", a declarat primarul Gheorghe Nichita. Municipalitatea va achizitiona 15 mese de plastic si 30 de scaune din plastic, din care zece vor fi amplasate in Platou Oancea, Esplanada Biserica Barboi, Piata Unirii, Palatul Culturii, Podul Ros, Tudor Vladimirescu, Esplanada Alexandru cel Bun, Platou Romtelecom, intrarea in Gradina Copou, Rond Gara Iasi. Celelalte cinci pavilioane vor fi amplasate in cazuri de urgenta. Pavilioanele vor fi pazite de catre un politist comunitar.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1252 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015500 (s)