International

BOMBA: RUSIA dispune de o retea extinsa de agenti la nivelul conducerii gruparii ISIS. Vezi cine sustine asta

Publicat: 20 nov. 2015
1

Rusia ar dispune de o retea extinsa de agenti la nivelul conducerii gruparii Statul Islamic (SI) intrucat pe plan militar gruparea jihadista este condusa de fosti ofiteri ai lui Saddam Hussein, fost aliat al URSS, iar ulterior al Rusiei, a declarat joi cunoscutul politolog rus Stanislav Belkovski, intr-un interviu la postul de radio Eho Moskvi, citat de portalul baltic delfi.lt pe pagina sa de internet.

‘Aceasta agentura extinsa la nivelul conducerii ISIS se datoreaza faptului ca pe plan militar gruparea este dirijata de fosti baasisti (partidul Baas, la guvernare in Irak in timpul lui Saddam Hussein), de fosti reprezentanti ai armatei lui Saddam. Acestia sunt, de fapt, oameni foarte apropiati de URSS si de Rusia. Serviciile secrete ruse dispun de o retea extinsa de agenti in acest mediu inca de pe vremea razboiului dintre Iran si Irak si chiar mai devreme’, a afirmat Belkovski, in emisiunea ‘Osoboe mnenie'(O altfel de opinie) de la postul de radio citat.

Citeste si Rusia a bombardat din nou in Siria cu rachete de croaziera: O singura astfel de racheta a ucis

Pe vremuri, toate aceste afaceri legate de Orientul Mijlociu erau supervizate de fostul premier Evgheni Primakov (decedat in iunie 2015, la varsta de 85 de ani), ex-ministru de externe, ex-director SVR (Serviciul de Informatii Externe al Rusiei). De altfel, Primakov a fost trimis de Putin la Bagdad, inainte de interventia americana din 2001 in Irak, pentru a-l convinge pe Saddam Hussein sa predea puterea si sa accepte organizarea de noi alegeri pentru a evita o interventie straina, dupa cum a relatat la acea epoca presa rusa.

‘Acesta a fost in ultimii sai ani de viata un foarte apropiat prieten al lui Vladimir Putin, dupa o lunga perioada in care s-a tinut departe de el’, spune Stanislav Belkovski, care nu a exclus posibilitatea ca Moscova sa fi detinut unele informatii despre pregatirea atentatelor din 13 noiembrie de la Paris.

Cu toate acestea, agentiile secrete ruse nu au putut sa previna prabusirea avionului de pasageri Airbus A321, al companiei ruse Metrojet, cu 224 de pasageri la bord in Peninsula Sinai la sfarsitul lunii octombrie. Moscova, care a respins la inceput pista terorista in cazul avionului Metrojet, a recunoscut ca, intr-adevar o bomba a explodat la bord abia dupa atacurile de la Paris, a remarcat, intre altele, acelasi analist.

Citeste si Jean-Claude Juncker vrea intensificarea relatiilor UE-Uniunea Economica Eurasiatica

In acest context, Stanislav Belkovski, autorul volumului ‘Putin — o biografie interzisa’ (aparuta si in limba romana in 2014), observa faptul ca ‘Putin a fost incredibil de sentimental vinerea trecuta, in seara in care au fost comise atentatele de la Paris’, detaliu ce i-a sugerat lui Belkovski ca s-ar putea ca autoritatile ruse sa fi avut totusi ‘unele informatii despre iminenta unor atacuri’ in capitala franceza.

‘Putin, de regula, se blocheaza atunci cand nu stie ce sa faca, sau atunci cand ceva nu ii este cunoscut. Dispare, pur si simplu. Asa a fost cand s-a scufundat submarinul nuclear Kursk (august 2000), in timpul luarii de ostatici la teatrul de pe Dubrovka (octombrie 2002), in timpul luarii de ostatici la Beslan (septembrie 2004). El mereu dispare undeva. Iar aici, imediat dupa atacuri, a iesit cu o declaratie Peskov (Dmitri, purtatorul de cuvant al lui Putin) care a spus ca este o tragedie cumplita si dintr-o data a vorbit si presedintele rus’, a spus Belkovski, caruia deseori i se reproseaza abordari inspirate din diverse teorii conspirationiste.

Citeste si Rafinariile ISIS, facute praf de Rusia si SUA

Vladimir Putin a legat atacurile de la Paris de catastrofa aviatica din Sinai, subliniind necesitatea unei coalitii largite antiteroriste, care ar readuce Rusia — izolata pe plan international dupa criza din Ucraina — in cadrul comunitatii internationale, a afirmat reputatul politolog.





Adauga un comentariu