Eveniment-Social

Boschetarii care improvizează adăposturi pe timpul iernii, luați pe sus de autorități

Publicat: 15 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Boschetarii care improvizează adăposturi pe timpul iernii luați pe sus de autorități

În această perioadă a anului, persoanele fără adăpost adună diverse deșeuri și resturi de materiale de construcții pentru a improviza adăposturi pe timpul iernii. Din această cauză, unele zone devin total insalubre din cauza acestor persoane care provoacă de multe ori chiar focare de infecție în zonele în care își fac veacul. Din aceste motive, polițiștii locali au intervenit pentru sancționarea indivizilor și dezafectarea acestor adăposturi improvizate.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Poliție Locală au sancționat cu amendă în valoare de 360 lei, pe numitul F.G., domiciliat în municipiul Iași, acesta fiind depistat în timp ce depozita materiale textile și din carton, improvizând un adăpost pe domeniul public, în zona străzii Rampei”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Iași.

Persoanele fără adăpost, cazate în Centrul C.A. Rosetti

Autoritățile locale sunt pregătite să primească zeci de persoane fără adăpost în clădirea din zona C.A. Rosetti pe perioada sezonului rece. Direcția de Asistență Socială, în parteneriat cu Poliția Locală, întreprinde o serie de acțiuni suplimentare pentru identificarea tuturor persoanelor fără locuință din municipiu. Pentru a veni în ajutorul acestora, Direcția de Asistență Socială a amenajat camere de tranzit suplimentare în cadrul a patru module, care au o capacitate de 32 de locuri. Numărul mediu zilnic de beneficiari cazați în camerele de tranzit este în prezent de 53. Pentru toți acești beneficiari, Direcția de Asistență Socială asigură servicii de asistență și deparazitare

Adauga un comentariu