Titlurile zilei

Botezul anului la Iași! Gabriela Firea, fostul primar al Bucureștiului, și soțul ei, Florentin Pandele, au fost nași! Petrecerea a fost dată în secret la Castelul Miclăușeni, iar din meniu nu au lipsit preparatele vânătorești! Cine sunt părinții micuțului creștinat? (EXCLUSIV)

Publicat: 28 sept. 2021
Gabriela Firea, alături de soțul ei, Florentin Pandele, și primarul din comuna Butea, Anton Anti, alături de micuțul botezat
Gabriela Firea și Florentin Pandele au fost nași, iar petrecerea s-a ținut departe de ochii lumii, la Castelul "Sturza" din Miclăușeni

Botezul anului la Iași! Primarul comunei Butea, Anton Anti, și-a botezat cel de-al treilea copil. Nașii micuțului au fost Gabriela Firea și soțul ei, Florentin Pandele. Micuțul a fost creștinat la biserica din Butea, iar petrecerea s-a ținut într-un loc cu adevărat special, la Castelul „Sturza”. Invitații au fost aleși pe sprânceană, iar din meniu nu au lipsit preparatele vânătorești

Botezul anului, la Iași. Primarul comunei Butea din județul Iași și-a creștinat cel de-al treilea copil. Weekend-ul care tocmai a trecut a fost plin pentru Anton Anti, primarul din Butea. Alesul a așteptat musafiri de seamă și a trecut în calendar încă o zi extrem de importantă pentru el și soția lui, botezul celui de-al treilea copil. Nașii micuțului au fost Gabriela Firea și soțul ei, Florentin Pandele. Sâmbătă, vestea că Gabriela Firea, fostul primar al Bucureștiului, a ajuns la Butea, a circulat rapid. Toată comunitatea a vrut să o vadă pe Gabriela Firea, actual senator PSD. Slujba de botez a fost ținută la Biserica Catolică din Butea. La eveniment au participat mai mulți apropiați de-ai primarului Anti, rude și, desigur, curioși. După botez, Anton Anti a plecat cu nașii către Castelul „Sturza” din Miclăușeni, acolo unde a fost organizată petrecerea.

Ce ținute au purtat nașii și părinții micuțului botezat

Reporterii „BZI” au intrat în posesia unor fotografii de la fericitul eveniment. Gabriela Firea a purtat un sacou alb și o rochie argintată. Ținuta a fost completată cu o geantă pe care Gabriela Firea a purtat-o pe umăr, geantă asortată cu pantofii. Soțul ei, Florentin Pandele, a purtat un costum elegant, negru, o cămașă albă și o cravată colorată. Părinții micuțului botezat au fost la fel de eleganți. Primarul Anton Anti a purtat un costum negru, iar soția lui – o rochie verde. De la botez nu puteau lipsi băiatul mai mare al primarului și sora acestuia. Pentru petrecerea de după botez, primarul Anton Anti a ales una dintre cele mai frumoase locuri din județul Iași, Castelul Miclăușeni. Acolo, primarul împreună cu soția lui și nașii au așteptat invitații. Majoritatea au fost din lumea politicii. Deși petrecerea a fost discretă, au fost totuși destui curioși care s-au perindat în zona Castelului „Sturza”.

Meniu select cu preparate din cerb și mistreț

De la un asemenea eveniment nu putea lipsi un meniu ales. Astfel, primarul din Butea a ales pentru aperitiv un platou plin de bunătăți pentru fiecare invitat. Pe platou a fost pepene galben cu prosciutto, pastramă de cerb, salam de cerb și mistreț, terină de cheddar cu fistic, pară umplută cu cremă fină de brânză și somon afumat și un coșuleț cu rucola și surimi. De asemenea, în meniu a existat o gustare caldă. Astfel, aceasta a fost alcătuită din fileu de șalău cu busuioc roșu, orez sălbatic cu unt și parmezan și vinaigrette din busuioc verde. Felul principal a fost format din: aripioare de purcel și salată de rucola cu roșii cherry și parmezan. Invitații au fost răsfățați cu prăjituri cu lămâie, prăjituri cu foi caramel și tort cu cremă mascarpone și fructe de pădure. Petrecerea a ținut până aproape de miezul nopții. Trebuie precizat că Anton Anti este la al doilea mandat de primar în comuna Butea. De asemenea, este unul dintre cei mai tineri primari din județ. Este căsătorit și are 3 copii.





Comentarii
Adauga un comentariu