News Flash:

Box: Misu Iftodi a triumfat in "Noaptea Gladiatorilor"

17 Decembrie 1999
2370 Vizualizari | 0 Comentarii
•Turneul desfasurat la Sarajevo a fost transmis in direct de televiziunile din patru continente •Marius Polac a fost invins la puncte •Trei ieseni vor petrece "Revelionul 2000" in ring

"Am participat la multe turnee pina acum, dar unul ca cel de la Sarajevo nu am vazut niciodata. A fost un spectacol de exceptie, intr-un oras care nu demult era un adevarat cimp de lupta", a precizat Vasile Catea, presedintele Comisiei Judetene de Box Iasi si manager al "Box Club Profesionist Iasi". Doi dintre cei mai consacrati "profesionisti" ai Iasului, Marius Polac si Mihai Iftodi (Misu - cum il alinta prietenii), au participat, pe 11 decembrie, la turneul "Noaptea Gladiatorilor", un adevarat festival pugilistic preluat de televiziunile de pe patru continente: America, Australia, Asia si Europa. La categoria 70 de kilograme, Marius Polac a cedat la puncte, dupa sase reprize a cite trei minute fiecare, in fata lui Duje Postenjak, in timp ce coechipierul sau, Iftodi, a dat marea lovitura. In limitele categoriei 85 kg, Misu al nostru l-a zapacit realmente pe campionul mondial al acestei categorii, Asmir Vojnovic, invingindu-l dupa opt reprize a cite trei minute. Competitia din capitala Iugoslaviei a reunit la start pugilisti din SUA, Thailanda, Suedia, Olanda, Belgia, Romania si tara gazda, acestia oferind celor prezenti in sala momente de box-spectacol.

Revelion in ring

Competitiile din acest an nu s-au incheiat pentru pugilistii ieseni, trei dintre ei urmind sa urce in ring in ultima noapte a anului, pe 31 decembrie, la Budapesta. Virgil Petrache (categoria 64 kg), Cristinel Acatrinei (74 kg), Mihai Gearba (81 kg) - toti de la Box Club Profesionisti Iasi, Andrei Mircea (57 kg) si Alexandru Chitu (ambii de la Box Club Virgil Bucuresti - manager Virgil Fisie) vor urca in ring in capitala Ungariei, Budapesta, in noaptea de Revelion. "Dupa cum vedeti, baietii au un program infernal care insa s-a concretizat pina acum cu rezultate de exceptie, in special victoria lui Misu in fata campionului mondial. In timp ce dumneavoastra veti petrece Revelionul intr-un mod cit mai placut, ei il sarbatoresc in ring si sint sigur ca ne vor reprezenta orasul cu succes", a conchis neobositul manager si antrenor, Vasile Catea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1550 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013316 (s)