News Flash:

Box: Trei medalii pentru pugilistele iesene

20 Martie 2006
696 Vizualizari | 0 Comentarii
•La Cupa Romaniei de box feminin, competitie desfasurata la Buzau, pugilistele din Iasi au cucerit trei medalii, dintre care una de aur prin Adina Cocieru, la categoria 86 kilograme

Cupa Romaniei la box feminin, competitie desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute la Buzau, a constituit un nou prilej de afirmare pentru sportivele din Iasi. Astfel, CS CFR Iasi 2002 a fost reprezentata la intrecerea nationala de junioara Adriana Sandu si de Iulia Elena Gheorghiu, in competitia pentru senioare, iar CS Nicolina FGM Scorpions a trimis-o la Buzau pe Adina Cocieru, colega de antrenament cu sportivii de K1 Sebastian Ciobanu, Catalin Morosanu sau Gabriel Popa. Cele trei pugiliste s-au intors acasa cu trei medalii, dintre care una de aur. Cea mai buna performanta a fost inregistrata de Adina Cocieru, sportiva pregatita de Mihai Constantin, care a cucerit medalia de aur in proba de 86 kilograme, castigand ambele meciuri prin abandon, in prima repriza. "Adina a avut o prestatie remarcabila la aceasta intrecere si ma bucur ca si-a reconfirmat suprematia la nivel national. Prin multa munca a reusit sa devina campioana nationala si eu va asigur ca aceasta sportiva mai are multe de spus in boxul feminin romanesc", a declarat antrenorul Adinei Cocieru, Mihai Constantin. De asemenea, sportivele de la clubul ceferist, junioara Adriana Sandu si senioara Iulia Elena Gheorghiu, au revenit acasa cu cate o medalie cucerita in Cupa Romaniei. La categoria 72 de kilograme, Adriana Sandu a terminat competitia pe locul secund, in timp ce in limitele aceleiasi categorii, dar la senioare, Iulia Elena Gheorgiu a urcat pe a treia treapta a podiumului. Interesant este ca Gheorghiu a boxat in semifinalele Cupei cu Mihaela Cijevschi, campioana nationala in ultimii cinci ani, ieseanca opunand o rezistenta darza multiplei campioane. "Sunt multumit ca in acest an am reusit sa trecem peste toate problemele financiare si sa ne prezentam la Buzau, acolo unde am avut o evolutie foarte buna. Vreau sa multumesc directorului CS CFR Iasi, domnului Radu Pipa, pentru sprijinul acordat si va promit ca nu ne vom opri aici", a declarat la sfarsitul competitiei antrenorul Nicu Branzei.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1327 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016725 (s)