Culinar

Brânzoaice cu brânză dulce: Poale-n brâu ca la bunica acasă

Publicat: 18 nov. 2021
mai multe branzoaice preasarate cu pudra de zahar intr-un cosulet
Pentru a pregăti cele mai aromate brânzoaice dulci cu stafide, bunica gătea aluatul pufos și umplutura cremoasă

Bunica pregătea cele mai pufoase brânzoaice cu brânză dulce. Urmând o rețetă tradițională foarte simplă, bunica ne bucura cu un desert absolut delicios. Brânzoaicele din aluat dospit cu umplutură vanilată și dulce de brânză sunt oricând cel mai bun răsfăț pentru papilele gustative.

Pentru a pregăti cele mai aromate brânzoaice dulci cu stafide, bunica gătea aluatul pufos și umplutura cremoasă după o rețetă păstrată din generație în generație. Ea mereu le pudra cu zahăr și le aranja frumos pe farfurie. Unele gospodine pregătesc brânzoaice din aluat ca de pâine, cu apă în loc de lapte, fără ouă. Însă, brânzoaicele pregătite după rețeta bunicii sunt o adevărată desfătare culinară.

Brânzoaice cu brânză dulce: Cum să faci poale-n brâu, ca în copilărie

Bunica pregătea cel mai pufos aluat, amestecând zahărul cu drojdia și cu laptele proaspăt. Ea mereu folosea doar lapte călduț, adăugând treptat gălbenușurile de ouă de casă. Pentru a obține cel mai bun aluat pentru brânzoaicele cu brânză dulce ea adăuga unt. Nici untul nu-l folosea rece, mereu îl scotea din frigider înainte de a se apuca să pregătească deliciosul desert.

Pentru a obține acea aromă nemaipomenită, bunica adăuga coajă de lămâie și vanilie. Ulterior omogeniza toate ingredientele cu făină. După ce a pregătit aluatul, ea îl frământa timp de 10 minute. Pentru a obține cele mai pufoase brânzoaice, bunica lăsa pentru o oră aluatul la dospit până acesta își dubla forma. Până creștea aluatul, ea pregătea cea mai delicioasă umplutură de brânză dulce.

Cea mai bună umplutură pentru brânzoaice cu brânză dulce pregătită de bunica

Bunica mereu lăsa la scurs brânza de vaci, ulterior după ce aceasta numai avea zer, ea îl amesteca cu restul ingredientelor. Pentru a obține o umplutură cremoasă, ea adăuga și griș. Bunica adăuga griș în funcție de cât de apoasă era brânza. Dacă aceasta era mai apoasă, bunica adăuga mai mult griș. Însă, dacă brânza era foarte uscată, ea renunța să mai adauge griș. Pentru a obține un gust cât mai bun, ea adăuga și stafide sau fructe uscate.

Un sfat din partea bunicii pentru cele mai bune brânzoaice cu brânză dulce este faptul că din compoziție nu trebuie să lipsească un pic de sare. Chiar dacă brânzoaicele noastre sunt un desert desăvârșit, bunica recomandă adăugarea unui vârf de cuțit de sare. De asemenea, aromele de vanilie și coaja rasă de lămâie sunt două ingrediente obligatorii pentru cele mai aromate brânzoaice făcute după rețeta tradițională.

Bunica spunea că fără de acestea, brânzoaicele ies fade. Un alt secret din partea bunicii pentru o umplutură delicioasă este modul în care se adaugă stafidele. Acestea nu trebuie înmuiate deoarece se vor umfla la copt prin absorbirea zerului în exces al brânzei.

Cum decupa bunica cele mai bune brânzoaice cu brânză dulce

Bunica era extrem de bucuroasă când trebuia să decupeze și să lipească brânzoaicele. Ea știa că are ajutoare de nădejde, împreună cu nepoțeii, ea întindea foile, decupând pătrățele pentru brânzoaice. Uneori le făcea și în formă de trandafir dacă avea timp.

După ce bunica întindea foarte bine foaia o tăia în 12 bucăți. Compoziția de brânză o așeza pe fiecare pătrățel cu lingura, astfel încât să fie oarecum egale grămăjoarele.

Ea obișnuia să le închidă ca un plic. Primul colț îl așeza peste umplutură și-l ungea cu oul bătut, ridicând și al doilea colț opus pe care la fel îl ungea cu ou. Ea repeta exact același proces cu celelalte două colțuri. Oul bătut reprezenta practic lipiciul acelor plicuri extrem de delicioase. Bunica spunea că dacă colțurile nu sunt unse, brânzoaicele se vor desface la copt.

Bunica aranja frumos pe tavă brânzoaicele umplute și le ungea bine la exterior cu oul bătut rămas. Ulterior, bunica punea la copt bunătățile de brânzoaice dulci pentru 10 minute. Înainte de a pune la copt minunatul desert, ea avea grijă să încingă foarte bine cuptorul.

Dacă brânzoaicele cu brânză dulce ți-au fost pe plac, cu siguranță trebuie să încerci și brânzoaicele cu brânză sărată pregătite ca la bunica. De asemenea, dacă vrei un desert prăjit, poți să le prăjești și să obții cele mai dulce brânzoaice prăjite.





Adauga un comentariu