Sport

Brazilia este noua campioana olimpica la fotbal masculin

Publicat: 21 aug. 2016
Echipa masculina de fotbal a Braziliei a cucerit, duminica, medalia de aur la Jocurile Olimpice de vara de la Rio de Janeiro, dupa o victorie obtinuta la loviturile de departajare împotriva Germaniei.

Meciul s-a jucat pe celebrul stadion Maracana, în fata a 78.000 de spectatori. La loviturile de departajare, Neymar a marcat golul victorios.

De altfel, atacantul în vârsta de 24 de ani a dat si singurul gol al Braziliei în timpul regulamentar, dupa o lovitura libera executata de la 25 de metri, în minutul 26. Germania avea sa egaleze în minutul 59, prin capitanul Max Meyer, care a înscris din interiorul careului.

La penalty-uri au marcat toti, cu exceptia neamtului Nils Petersen. Pentru Brazilia au înscris Augusto, Marquinhos, Rafinha, Luan si Neymar, în timp ce pentru Germania au transformat Ginter, Gnabry, Brandt si Sule.

„Este unul dintre cele mai frumoase momente din viata mea”, a afirmat Neymar, citat de BBC, dupa ce si-a adjudecat aurul olimpic alaturi de nationala Braziliei.

Brazilia: Weverton – Zeca, Marquinhos, Caio, Santos – Walace, Augusto – Gabriel Barbosa (F. Anderson 70′, Luan, Gabriel Jesus (Rafinha 95′) – Neymar. Selectioner: Rogerio Micale.

Germania: Horn – Toljan, Ginter, Sule, Klostermann – L. Bender (Promel 67′), S. Bender – Brandt, Meyer, Gnabry – Selke (Petersen 76′). Selectioner: Horst Hrubesch.

Bronzul olimpic i-a revenit nationalei din Nigeria, care a trecut de Honduras în finala mica a competitiei, scor 3-2.



loading...

Adauga un comentariu