National

BREAKING NEWS – Traian Basescu a promulgat legea certificatelor verzi

Publicat: 13 mart. 2014

Presedintele Traian Basescu a promulgat, joi, legea pentru aprobarea ordonantei de urgenta 57/2013 privind certificatele verzi.

In acest moment, vom avea o cota de certificate verzi similara cu cea de anul trecut, ceea ce inseamna ca au avut castig de cauza cei care au dorit amanarea lor, potrivit Romania TV.

In 26 februarie, presedintele Traian Basescu a sesizat Curtea Constitutionala in cazul OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile.

Basescu a aratat in sesizarea de neconstitutionalitate trimisa Curtii Constitutionale ca, in opinia Comisiei Europene, procedura de notificare si pre-notificare, impusa de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, nu a fost respectata, fapt ce poate atrage declansarea unei proceduri de infringement impotriva Romaniei.

Sindicatele din industrie au protestat la Curtea Constitutionala si in Piata Victoriei, pentru a cere solutionarea urgenta a ordonantei de urgenta privind producerea energiei din surse regenerabile.

Premierul Victor Ponta a transmis sindicalistilor ca trebuie sa protesteze la Cotroceni, nu la Guvern, adaugand ca presedintele Basescu este cel care refuza promulgarea legii privind certificatele verzi si „submineaza”, astfel, economia nationala si precizand ca este dispus sa protesteze si el la Cotroceni.

Presedintele Traian Basescu a declarat ca Legea certificatelor verzi este in Parlament si a fost retrimisa pentru ca trebuia sa vina un aviz de la Comisia Europeana, precizand ca nu are nimic impotriva sa fie promulgata imediat ce sunt indeplinite toate procedurile.

In replica, Guvernul a transmis un comunicat in care il acuza pe presedintele Traian Basescu de faptul ca a dezinformat opinia publica,” in direct, fatis, voit si intr-un mod iresponsabil”, in problema certificatelor verzi si arata ca Legea a fost votata de Parlament, dar a fost blocata de presedinte.

Potrivit Executivului, efectul acestei blocari este cresterea facturilor la energie electrica.

„Traian Basescu a dezinformat opinia publica pe subiectul OUG privind certificatele verzi. Legea a fost votata de Parlament, dar a fost blocata de presedinte, efectul fiind cresterea facturilor la energie electrica. Pe subiectul OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile, presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a dezinformat in direct, fatis, voit si intr-un mod iresponsabil opinia publica! Il invitam pe domnul presedinte Traian Basescu sa spuna romanilor adevarul, anume ca Legea pentru aprobarea OUG 57/2013 a fost adoptata pe 17 decembrie 2013 de catre Camera Deputatilor, fiind transmisa spre promulgare pe 19 decembrie 2013. Ulterior, presedintele Romaniei a cerut Parlamentului reexaminarea reglementarii, aceasta solicitare fiind respinsa de cele doua camere in luna februarie a acestui an”, se arata in comunicatul Guvernului.

Aceeasi sursa mai transmite ca, marti seara, acelasi presedinte al Romaniei a dezinformat media si cetatenii Romaniei, spunand ca, din informatiile sale, legea nu a fost votata in Parlament, in contextul in care chiar el a cerut reexaminarea acesteia, dupa ce a fost votata in cele doua camere.

Guvernul arata ca legea a trecut deja de votul Parlamentului, de doua ori, ultima data pe 26 februarie, fiind in prezent trimisa de Traian Basescu la Curtea Constitutionala intr-o noua incercare de blocare.

„Cerem de urgenta ca Traian Basescu sa inceteze cu acest blocaj, pentru ca legea sa fie promulgata cat mai repede de catre presedintele Romaniei. Ii amintim domnului Traian Basescu faptul ca, prin aceasta lege, Guvernul intentioneaza reducerea numarului de certificate verzi si, implicit, stoparea cresterii pretului la energia destinata cetatenilor Romaniei si industriei nationale. Prin acest refuz si blocaj iresponsabil, Traian Basescu transmite, practic, cetatenilor romani si reprezentatilor industriei ca nu doreste ca acestia sa aiba facturi reduse la energie electrica”, mai transmite Guvernul.



loading...

Adauga un comentariu