National

BREAKING NEWS – Unul dintre patronii de la Colectiv a fost retinut. Ceilalti doi sunt inca la audieri

Publicat: 02 nov. 2015
1

Unul dintre patronii clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, a fost retinut pentru 24 de ore de procurori si va fi dus in Arestul Central al Politiei Capitalei. Acesta a fost scos cu catuse din sediul Parchetului General.

Ceilalti doi, Costin Mincu si Paul Gancea sunt, in continuare, la audieri. Cei trei patroni ai clubului Colectiv au fost adusi cu mandat la Parchetul General, pentru a fi audiati in calitate de suspecti sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.

Sambata dimineata, cei trei actionari au dat primele explicatii in fata procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti. Procurorii au inceput, astazi, audierile la Parchetul General in dosarul penal deschis, initial, in rem pentru faptele de omor calificat si distrugere calificata, dupa ce 31 de persoane si-au pierdut viata si peste 150 au fost ranite in urma incendiului izbugnit, vineri noapte, in clubul Colectiv.

Totodata, mai multe victime care au suferit rani minore au venit, astazi, in fata procurorilor si politistilor criminalisti pentru a da detalii despre tragedia de vineri noapte, care ar putea sa ii ajute pe anchetatori in acest dosar.

Conform noului Cod Penal, pedeapsa maxima pentru ucidere din culpa este de sapte ani de inchisoare, mai blanda decat cea prevazuta in cazul omorului calificat, care se pedepseste cu inchisoare intre 15 si 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi sau detentiune pe viata.





Adauga un comentariu