Actualitate

BREAKING NEWS – Victor Ponta isi lanseaza candidatura pentru Cotroceni – LIVE VIDEO

Publicat: 29 iul. 2014
1

Consiliul National al PSD are loc, la aceasta ora, in Sala Polivalenta din Craiova. In cadrul evenimentului presedintele PSD, Victor Ponta, solicita membrilor social-democrati sprijinul pentru a candida la alegerile prezidentiale din acest an.

Pe scaunele Salii Polivalente din Craiova, invitatii au gasit un pliant cu sloganul „Romania puternica„.

Brosura debuteaza cu un atac al lui Victor Ponta la adresa lui Traian Basescu, precum si cu explicarea motivului pentru care data de 29 iulie a fost aleasa pentru desfasurarea Consiliului National.

„Acum doi ani, pe 29 iulie, 7,4 milioane de romani au decis oprirea Regimului Basescu. Au urmat momente succesive cand, prin votul romanilor, colaboratorii sai au fost indepartati de la putere. Dar, desi cetatenii i-au spus in toate formele ca nu-l mai vor, Traian Basescu este acum mai aproape ca niciodata de o revenire la putere – direct si prin intermediari”, precizeaza Ponta.

El arata, in brosura, ca schimbarea pana la capat nu inseamna doar „disparitia” lui Traian Basescu din functia de presedinte, ci inseamna „curajul de a schimba tot ce a mers rau in acesti 10 ani si de a propune un model nou de presedinte – unul bazat pe echilibru si decenta, de a uni societatea in jurul ideii de Romania puternica”.

La Consiliul National al PSD, participa 6.000 de social-democrati, veniti din toata tara, fiecare filiala judeteana fiind reprezentata de cate 150 de reprezentanti, potrivit mediafax.ro.

Reuniunea e programata sa se desfasoare pe parcursul a doua ore, in care vor tine discursuri primarul Craiovei, vicepresedinte al PSD, Lia-Olguta Vasilescu, dar si presedintii PC si UNPR, Daniel Constantin si Gabriel Oprea. Social-democratilor reuniti la Craiova li se va adresa si Liviu Dragnea, presedinte executiv al PSD si sef al campaniei lui Victor Ponta. Reuniunea va fi incheiata de discursul lui Victor Ponta.

La inceputul lunii iulie, la Orastie, Comitetul Executiv National (CExN) al PSD, reunit in sedinta informala, a stabilit ca partidul va avea un singur candidat la functia de presedinte al Romaniei, in persoana lui Victor Ponta, potrivit informatiilor neasumate oficial de liderii partidului.

Vezi o transmisie LIVE VIDEO de la Craiova



Iata discursul premierului Victor Ponta:

– Vreau sa ne facem datoria fata de oameni si va cer sprijinul pentru acest proiect national in care nu doar noi trebuie sa ne regasim, un proiect de care Romania are nevoie dupa atatia ani de ura. Este un proiect pe care il lansam la fix doi ani dupa ce 7,4 milioane de romani au mers la vot si au votat pentru demiterea lui Traian Basescu. Doi ani din viata acestei tari au fost furati, au fost pierduti tocmai cand oamenii isi spusesera clar opinia. Va rog sa fiti alaturi de mine sa facem dreptate pana la capat pentru cei care au votat acum doi ani pentru sfarsitul regimului Basescu.

– Vreau sa punem capat unei perioade de 25 de ani de tranzitie, de generatii sacrificate. Eu cred ca putem sa nu mai existe in Romania generatii sacrificate, sa fim o tara puternica, cu oameni mandri ca suntem romani, o tara respectata. Pentru acest proiect cer sprijinul dvs, al cetatenilor Romaniei. E un proiect pe care ni l-am dorit si in decembrie 1989, si in iulie 2012.

– Ma intreaba foarte multi de ce cred ca pot sa fiu presedintele romanilor. Pentru ca imi doresc infinit mai mult sa fiu presedintele romanilor, decat al Romaniei. Am avut in ultimii ani un presedinte al Romaniei care a fost impotriva romanilor. Avem nevoie de un presedinte al oamenilor, nu al unui sistem, al unor institutii…

– Obligatia mea si a dvs. este de a-i convinge ca nu trebuie sa ai o sansa de realizare doar in afara granitelor. Romania are o sansa reala de schimbare, iar aceasta schimbare poate fi facuta pana la capat.

– Sunt de 10 ani magistrat, am fost deputat de Oltenia, inteleg mandria celor din Oltenia mai bine decat foarte multi. Am fost de doua ori ministru si cel mai tanar prim ministru din istoria statului roman. A fost o onoare si o mandrie pentru mine. Stiu direct cum functioneaza institutiile acestui stat, stiu foarte bine ce merge bine si ce merge prost si cum putem face aceste institutii sa functioneze pentru cetateni. Cred ca pot sa fac mai mult pentru modernizarea statului roman. Dar mai important este ca am avut sansa sa merg peste tot in aceasta tara; am mers cu masina, cu trenul, cu avionul, cu elicopterul, unii ar zice si cu barca. Am cunoscut Romania si pe romani, stiu foarte bine, oricine ma intreaba, exact cum arata caminul cultural din Racsa, din Satu Mare, unde am sarbatorit o victorie si o nunta, stiu foarte bine cum arata pestera Sf. Andrei din Dobrogea, stiu foarte bine cati bani trebuie sa investim in continuare pentru a avea la Cluj sau Tg. Mures aeroporturi cu standard international, dar si cate mine sunt in Valea Jiului si cati oameni sunt in pericol sa ramana fara loc de munca. Stiu foarte bine cat trebuie sa investim pentru manastirea Putna, cand se va termina faimoasa autostrada Nadlac – Arad si ca avem un drum national de pamant in Botosani. Stiu si cate scoli trebuie reparate (…) si pentru aceste motive va rog sa ma sprijiniti.

– Am vorbit de spitalele deschise, dar nu vreau sa uit ca Romania va avea cel mai puternic laser din lume, dar este tara  in care romanii sunt plimbati pe targa intre cladirile acestui spital si vreau sa fiu acel presedinte sub care Romania va avea spitale moderne la Cluj, la Iasi si la Craiova.

– Stiu foarte bine cat este pensia medie la Calarasi, unde este comuna Nana. Acolo cineva plateste o rata de den 5.000 de euro pe luna, cat 50 de pensii (…). N-as vrea sa creada cineva ca in ultimii doi ani am asteptat doar sa plece Basescu de la Cotroceni. Vreau sa le spuneti oamenilor ca am facut foarte multe schimbari. Cel mai mult ne cereau sa scapam de Traian Basescu de la Cotroceni, iar acum mai are 100 si ceva de zile acolo. Avem datoria ca urmatorul presedinte sa nu fie al treilea mandat al lui Traian Basescu, fara Traian Basescu. Sunt acel candidat care vrea sa schimbe fundamental tot ce a fost rau, acel candidat care vrea sa fie un presedinte al romanilor, nu un nume pe un birou la Cotroceni, un palat pe care il stiu foarte bine.

– Sper ca ne vom realiza obiectivul de unitate nationala alaturi de fratii nostri de peste Prut.

– Am facut foarte bine si trebuie sa sprijinim in continuare biserica si cultele religioase. Biserica si armata sunt institutii care merita respectate, sprijinite si va asigur ca in calitate de prim ministru am aratat tot respectul pentru biserica Ortodoxa, dar si pentru alte culte religioase. Romania este tara tuturor, in care credinta este esentiala pentru fiinta neamului romanesc.

– Nu cred ca un candidat la functia de presedinte al Romaniei are vreo problema daca nu este ortodox sau daca nu este de etnie romana. Dar nu vreau sa imi spuna nimeni ca e un defect faptul ca sunt roman sau ortodox in tara mea. Sunt mandru de asta si cred ca trebuie sa fiu respectat pentru acest lucru.

– Justitia, o institutie fundamentala fara de care o societate nu poate exista. Mi-am propus alaturi de dv. si de USL sa eliberam justitia de sub controlul lui Traian Basescu si al oamenilor sai, sa nu mai existe in Romania abuzuri si cred ca suntem pe drumul cel bun. Cred ca niciodata niciun om politic nu mai poate si nu mai trebuie lasat sa foloseasca justitia impotriva adversarilor politici sau sa protejeze rude si prieteni care comit fapte penale. Nimeni nu e mai presus de lege. Am crescut si am invatat ca justitia trebuie sa fie aceeasi pentru toata lumea, sa-i apere pe cetateni de liderii politici si nu invers. Cred ca o justitie independenta va insemna pentru noi toti o tara mai buna, mai puternica si in care ne simtim protejati.

– Vreau sa fiu un presedinte util societatii. Ce ramane dupa 10 ani dupa Traian Basescu? Cred ca presedintele Romaniei trebuie sa fie cel care da o solutie pentru un conflict, nu un om care seamana vant si culege furtuna. Cred ca acest rol de a ajuta la dialog, de a accepta toate parerile, de a pune oameni impreuna sa lucreze, nu sa se lupte, este cea mai importanta calitate pe care trebuie sa o aiba viitorul presedinte.

– Cred ca tot ce am facut in doi ani si jumatate arata ca schimbarea este posibila si ca putem sa fim mandri de tara noastra.

– Nu cred ca presedintele Romaniei trebuie sa aiba prea multa putere. Va anunt ca voi sprijini, voi promulga o modificare a Constitutiei care sa stabileasca foarte clar ce face presedintele, Guvernul, Parlamentul, un primar, un presedinte de Consiliu Judetean; o constitutie care sa ne ajute sa evitam conflictele.

– Am o situatie speciala, poate o slabiciune: sunt primul candidat la presedintia Ro,aniei despre care stiti absolut tot. Nu am absolut niciun secret. Si pentru asta trebuie sa-i multumesc lui Traian Basescu si oamenilor lui, care au scotocit tot trecutul meu. Nu au gasit ce am facut rau inainte sa ma nasc, dar probabil vor gasi pana in noiembrie. Stiti foarte bine cine este familia mea, cand am gresit. Am, putut sa imi cer iertare, sa ma ridic de la pamant si sa merg mai departe. Nu mai poate nimeni sa ma antajeze sau sa ma sperie cu ceva. Veti avea un presedinte despre care veti sti tot cand ajunge la Cotroceni si nu veti descoperi un alt om, cu defecte, cu rele, cu probleme care il pot face santajabil.

– Au fost momente cand nu am fost atacat eu, ci familia mea, dar tot de acolo mi-a venit energia. Aveam 14 ani cand mama mi-a zis ca eu trebuie sa fiu seful familiei si sa am grija de ea si de cele doua surori. Daciana stie foarte bine ce pret plateste pentru a fi sotie de politician. I-am convins si pe Andrei si pe Irina sa ma sustina pentru ca le-am spus ca un presedinte sta mult mai mult cu copiii sai decat un prim ministru. si au spus ca ma sustin neconditionat. Cred ca putem intra in batalie cu inima linistita, pentru ca urmatorii cinci ani sunt fundamentali. In 2018 sarbatorim 100 de ani de la Marea Unire si avem multe lucruri de facut pentru a-i face pe romani mandri ca dupa 100 de ani Romania este intr-adevar o tara puternica. In 2019 Romania va avea presedintia Romaniei, pentru cateva zile la Bucuresti va fi capitala Europei, suntem cetateni de rangul unu, nu de rangul doi si pentru toate aceste obiective trebuie sa muncim impreuna pana in 2019.

– Vreau sa le multumesc si lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, celor care acum sunt alaturi de cei din zonele inundate. Vreau sa va multumesc pentru faptulca in 2010 nu v-ati speriat ca sunt prea tanar sau prea radical sau ca vorbesc prea mult. M-ati ales intr-un moment extrem de greu pentru partidul nostru si impreuna cu Liviu Dragnea si cu cei prezenti am facut o echipa formidabila, am castigat toate alegerile de atunci incoace si nu doar acolo unde le castigam mereu, ci in Bucuresti, in Transilvania, in Banat sau in acele comune in care PSD nu era creditat cu vreo tansa. Am foarte mare incredere ca PSD va fi intotdeauna acel partid al celor mai multi oameni, care intervine si vine la putere in momente grele iar apoi paraseste puterea exact cand incep sa se vada lucrurile bune. Poate asta e destinul nostru sa fim acel partid care rezista in batalia cu cei mai rai din tara si si-a facut datoria fata de cei mai multi.

– Vreau sa fiu un alt fel de presedinte al Romaniei. Sa nu va asteptati sa imi scot insigna si sa o dau celui mai mic dintre dvs, sa fac un mesaj la perdeluta, sa imi fac un alt partid pentru mine, pentru favorite. Nu voi face asa ceva. Un presedinte de partid este mai mult decat un presedinte de partid (…)

– Mai vreau sa spun ca am raspunsul la intrebarea de ce vreau sa fiu presedintele romanilor. In februarie 2013 un contracandidat al meu a fost intrebat de ce s-a inscris in PNL si a raspuns simplu: pentru o functie. Sincer. Eu nu vreau o functie pentru ca am invatat ca nu inseamna nimic daca nu ai un proiect, o echipa care sa te sprijine. (…) Daca in doi ani si jumatate ca prim ministru am reusit sa fac lucruri bune, va rog sa va inchipuiti cate putem sa facem impreuna in urmatorii 5 ani.

***

Participantii la eveniment au primit un material electoral prin care premierul promite ‘un model diferit de lider si de presedinte’, precizand ca isi doreste sa fie un ‘garant al corectitudinii’ si un ‘presedinte util Romaniei si cetatenilor ei’.

Victor Ponta a explicat, la Romania TV, care este motivul pentru care a preferat Craiova pentru Consiliul National al PSD. „Este un bazin electoral si este regiunea mea, macar atata meritau. Craiova este capitala Olteniei si cu o primarita ca Olguta Vasilescu au luat cel mai mare scor din tara la europarlamentare. Meritau acest lucru”, a spus Ponta.

„Voi candida. Pe 29, marti, voi cere, in cadrul structurii PSD, pentru ca am deja sprijinul oficializat al PC si al UNPR, voi cere sprijin pentru candidatura, dupa care in septembrie avem nevoie de un Congres. (…) Marti, la Consiliul National, voi cere sprijinul partidului meu pentru a candida”, a declarat Victor Ponta, joi, la Adevarul Live.

Tot joi, prezent la Conferinta Judeteana Extraordinara a PSD Calarasi, Ponta le-a spus social-democratilor calaraseni ca ziua de 29 iulie are o semnificatie simbolica, implinindu-se doi ani de la organizarea referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu, cand 7,4 milioane de romani au votat pentru implinirea acestui obiectiv.

„Pe 29 iulie, saptamana viitoare, va astept pe toti cei care faceti parte din delegatia la Consiliul National sa avem o reuniune a partidului la nivel national, o reuniune in care sa aduceti aminte oamenilor ca 29 iulie 2012 este ziua in care romanii l-au demis pe Traian Basescu, este ziua in care vointa romanilor a fost neglijata, a fost respinsa de catre Traian Basescu. Imi pare rau, pentru tara, de acesti doi ani pe care i-am pierdut”, a spus Ponta.

Acesta a adaugat ca isi doreste ca, in anul 2015, sa revina in Calarasi in calitate de presedinte al Romaniei si nu doar ca presedinte al PSD.

„Azi sunt foarte mandru ca sunt presedinte PSD, sper insa, cu sprijinul dvs. si al romanilor, la anul, sa ne reintalnim ca presedinte al Romaniei. (…) Eu cred ca vom castiga alegerile prezidentiale. (…) Sunt absolut convins ca pe 16 noiembrie o sa facem dreptate pana la capat. Pe 17 noiembrie vom putea incheia acest capitol din viata tarii noastre si sa facem o Romanie puternica asa cum avem nevoie”, a mai afirmat Ponta.

Consiliul National al PSD va avea loc marti, incepand cu ora 18,00, la Sala Polivalenta din Craiova. La eveniment sunt asteptati sa participe in jur de 5000 de social-democrati.





Comentarii
    • In rasa ma-ti niciodata sa nu il compari pe Basescu cu Ceausescu !!!
      Ceausescu a facut ceva pt tara asta( TOATE FABRICILE ERAU DESCHISE), oamenii aveau de munca, se putea trai, nu a amanetat tara la FMI, nu s-a lafait in luxul lui Traian Basescu, nu a facut afaceri murdare, nu a distrus FLOTA si multe altele.

      Deci te rog, in rasa ma-ti, Ceausescu era prea bun, de asta l-au si impuscat.

      Cat despre Ponta, un alt POPO care vrea si el presedinte, pe langa multi alti.
      Eu am sa pun stampila pe PLM. Fac o rubrica speciala asa ca pentru Romania cu PLM si pun stampila.

      Bag ceva in ea ROMANIA care e vanduta de jos pana sus, plina de mafioti care o conduc acum si o vor conduce in continuare.

      Si Basescu o sa se duca la parnaie pt faptele sale, alt puscariabil. Debia il asteapta fratesu’ si restul.

    • Pe Basescu il vor regreta afaceristii si alti mafioti cu care a facut afaceri si vor pierde din cauza ca nu vor mai avea protectie.

Adauga un comentariu