News Flash:

Bregovic, primit cu entuziasm

9 Mai 2001
1103 Vizualizari | 0 Comentarii
Iesenii s-au inghesuit in seara de 7 mai in fata Salii Polivalente pentru a-l asculta de Goran Bregovic. Cu o ora inainte de concert, strazile Palat si Sfantul Lazar erau supraaglomerate. Oamenii asteptau, calmi, sa intre, intimidati probabil de numarul mare de forte de ordine si de agenti de paza dispusi in fata cladirii. Cu cinci minute inainte de ora 8, sala era deja plina. Luminile s-au stins, pe scena facandu-si aparitia grupul de sapte suflatori, cele trei soliste originare din Bulgaria, care au cantat partea introductiva. Dupa acest moment au intrat Goran Bregovic si "prima vioara", Radi Voievici. Pentru a nu-si dezminti imaginea nonconformista, Brega a ales un costum alb spre gri dar care nu avea nimic deosebit, iar in loc de cravata artistul a ales o brosa de culoare albastra. Prima melodie interpretata a fost celebrul "Kalasnikov", care, de altfel, a si incheiat concertul, aceasta simetrie avand un evident caracter simbolic. Goran si "Wedding and Funeral Orchestra" au fost aplaudati, dar atmosfera nu a fost asemanatoare cu cea de la un concert rock, ci mai degraba cu aceea de recital la filarmonica. Piesele cele mai cunoscute, "Mesecina", "In the death car" si "Ederlezi" au facut deliciul publicului. Dupa o ora si jumatate, Bregovic s-a retras, dar a fost readus in scena, finalul fiind incendiar. Toata lumea din sala s-a ridicat in picioare, scandand refrenul "Ka-las-ni-kov", tribunele aratand ca un ocean de lumina, din cauza brichetelor aprinse. (M.B.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1411 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026608 (s)