News Flash:

Briceagul elvetian se modernizeaza

25 Iulie 2009
5338 Vizualizari | 1 Comentarii
Briceagul elvetian se modernizeaza
La 125 de ani de la inventarea lui, de catre Karl Elsener, ca instrument de supravietuire destinat militarilor, briceagul elvetian, simbol national in Elvetia si echivalent al calitatii pe plan mondial, continua sa fie folosit pe scara larga, motiv pentru care a fost supus unui proces de modernizare. Potrivit AFP, grupul Victorinox, mostenitor al inventatorului briceagului elvetian, Karl Elsener, a fost obligat sa adapteze modestul instrument original la imperativele modernitatii. In afara de lamele clasice, tirbusonul - prezent numai in cazul bricegelor destinate ofiterilor, a unghierei sau a mini-surubelnitei, unele dintre briceagurile moderne sunt dotate in prezent cu un model special destinat demontarii si repararii calculatoarelor sau cu USB-uri ori chiar cu un cutit pentru copii care are o lama rotunjita. "Cutitul militar elvetian a devenit companionul fidel in numeroase expeditii, de la Polul Nord la Polul Sud, Amazonia sau Everest. El a facut chiar parte din echipamentele prezente pe navetele spatiale", a declarat Carl Elsener, nepotul inventatorului si presedinte al Victorinox, mostenitor al dinastiei de cutitari. "Importanti presedinti americani au oferit bricege elvetiene cadou vizitatorilor lor la Casa Alba", a adaugat acesta, povestind ca si el a folosit un briceag pentru a realiza o traheotomie de urgenta intr-un avion care survola Filipinele. Veritabila vedeta elvetiana, briceagul cu invelis rosu pe care este inscriptionata o cruce alba isi dezvaluie originile profund rurale intr-o expozitie la Muzeul National Elvetian de la Schwyz. Astfel, inaintasii europeni ai cutitasului pliabil elvetian foloseau acest instrument la taiat lemn, la castrat porci, la jumulit pasari sau la cusutul sacilor de cartofi. In Italia, un briceag cu ornamente, numit "coltello d`amore" (cutitul dragostei), le reamintea logodnicilor obligatia de fidelitate. Dupa casatorie, el era amplasat la indemana sotiei, sub patul conjugal. Cu toate acestea, povestea faimosului briceag elvetian este mai prozaica, fiind fabricat de Karl Elsener in atelierul sau din satul Ibach pentru a satisface o comanda venita din partea armatei. Comanda se referea la echiparea soldatilor cu un briceag care sa poata fi folosit cu succes atat la intretinerea pustilor, cat si la deschiderea conservelor, care erau, la momentul respectiv, o noutate in materie de gastronomie cazona. Confruntat cu concurenta germana in ceea ce priveste productia de serie, Elsener i-a convins pe cutitarii elvetieni sa se alieze si sa puna bazele unei fabrici, in 1891. Cutitul de ofiter, brevetat in 1897, avea sase functii, inclusiv pe cea de tirbuson, acesta fiind si modelul care a devenit popular pe plan international, potrivit explicatiilor oferite de Pia Schubiger, organizatoarea expozitiei de la Schwyz. In cel de-al Doilea Razboi Mondial, militarii americani din Europa au adoptat cutitul elvetian imediat, in pofida denumirii sale oficiale impronuntabile - "Schweizeroffiziersmesser" -, ei fiind si cei care le-au promovat dincolo de Atlantic, oferindu-le cadou apropiatilor si contribuind la nasterea unei legende. Victorinox produce anual circa sase milioane de bricege de toate modelele, precum si cutite si ustensile de bucatarie. In februarie, armata elvetiana a inceput sa le distribuie soldatilor sai noul model de briceag comandat furnizorului sau istoric. De data aceasta, briceagul este colorat in oliv si negru si designul sau a fost revizuit pentru a putea fi apucat si deschis cu o singura mana. Briceagul modernizat poate in continuare sa taie lemn si sa deschida cutii de conserve, dar nu mai este intotdeauna dotat si cu tirbuson.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

eugen dosca  | #75302
Impresionant asa este. Eu am unul oficer si sunt mindru de el.Domne un lucru bun e un lucru Elvetian.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1459 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013354 (s)