News Flash:

Bugetul judetean este devalizat de grupuri de interese politico-economice

15 Octombrie 2004
1281 Vizualizari | 0 Comentarii
•Miile de miliarde lei de la bugetul judetului au devenit miza grupurilor de interese politico-economice iesene •Un grup de interese sustinut politic si de o anumita parte a presei incearca sa inlature SC LDP SA de la licitatia pentru deszapezirea drumurilor judetene •Aceeasi parte a presei l-a atacat pe Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, pentru faptul ca la vistieria unei firme intarzie sa fie virate miliarde lei de la bugetul de stat •Cu numai cateva zile pana ca listele PSD sa fie stabilite, o parte a presei locale sustinea ca SC Ispat Tepro SA inregistreaza profit, in timp ce firma a solicitat un imprumut pentru activitatile curente, punand gaj toate bunurile, chiar si terenurile de sub hale de productie

Banii publici sunt prajitura din care vor sa se infrupte toti, daca se poate, fara sa faca nimic in schimb. Importante grupuri de interese economice iesene au ajuns sa confunde bunurile publice cu propria mosie, cu atat mai mult cu cat factorul politic nu numai ca se face ca nu vede, ci chiar sustine asemenea oameni, asa-zisi de afaceri. Numerosi cititori au sunat la redactie, indignati de ceea ce se intampla acum la Iasi, cand toti vad, iar cei implicati, desi stiu ca sunt in vizorul opiniei publice, tac si-si fac mendrele mai departe. Ce poate face un mic intreprinzator particular cu asemenea hapsani, carora se pare ca nu le mai ajunge tot ce au strans in ultimii ani, fara rusine, incalcand nu numai legile, ci si cele mai elementare norme de bun simt. Nimeni nu mai trebuie sa tolereze asemenea aliante politico - economice, care nu fac altceva decat sa serveasca, pe tava, cotizantilor la pusculita politica lucrari bine platite din fonduri stranse de la contribuabili. Doar coruptia a generat asemenea situatii, dar nu este prea tarziu pentru a curma astfel de manifestari, atata timp cat unul dintre principalele scopuri ale PSD este integrarea in Uniunea Europeana. Nu numai ca nu mai exista rusine, dar cele mai elementare principii ale liberei concurente sunt incalcate grosolan. Cum poate cineva sa mai creada ca Romania va intra in Uniunea Europeana, cu astfel de afaceristi verosi, carora nu le mai este rusine de nimic? ZIUA de Iasi urmareste cu atentie ceea ce se intampla in lumea afacerilor, tocmai pentru ca opinia publica sa afle la timp cine sunt cei care au ajuns sa creada ca totul li se cuvine, pe gratis. Scandalul artificial de la Lucrari Drumuri si Poduri SA este cel mai elocvent exemplu al confundarii, de catre persoane importante, a averii proprii cu averea publica. Vom monitoriza cu atentia aceasta situatie, pentru ca cei implicati sa nu-si poate bate joc de ieseni.

Miile de miliarde lei de la bugetul judetului au devenit miza grupurilor de interese de la varful lumii politico - economice iesene. Actiunile acestor grupuri, prin care doresc sa favorizeze anumite firme clientelare politic, sunt sustinute de o anumita parte a presei, care nu este straina de actul coruptiei. Astfel, refacerea si deszapezirea drumurilor constituie o activitate pentru care, de la bugetele locale, se aloca sume considerabile. Pentru acesti bani se bat mai multe firme, care, in functie de relatiile politice, pot fi favorizate. Astfel, in presa locala a aparut un material care ameninta ca face dezvaluiri despre firmele - capusa ascunse in spatele societatii comerciale Lucrari Drumuri si Poduri (LDP) SA, unitate aflata in subordinea Consiliului Judetean (CJ) Iasi. Aceasta firma, al carei actionar este constituit de administratia judeteana, urmeaza sa participe la licitatia in urma careia se va stabili unitatea care va deszapezi drumurile judetene. In joc se afla o suma de zeci miliarde lei, suma alocata de la bugetul propriu al CJ. Anumite grupuri de interese, care beneficiaza de o puternica sustinere politica, chiar din Parlamentul Romaniei, urmaresc sa inlature SC LDP SA de la licitatie. Pana in prezent, de deszapezirea drumurilor judetene s-a ocupat numai aceasta societate comerciala, castigand in fiecare an licitatiile. In prezent, SC LDP SA este in curs de privatizare si in regim de administrare speciala. De asemenea, cu cateva saptamani inaintea licitatiei, la nivelul unitatii drumarilor ieseni au aparut si anumite conflicte intre conducere si sindicalisti. Persoane de la nivelul conducerii judetului nu exclud posibilitatea ca acest conflict de munca sa fi fost alimentat de aceleasi grupuri de interes care beneficiaza de sustinere politica. Cu toate acestea, SC LDP SA a reusit, in fiecare iarna, sa duca la bun sfarsit activitatea de deszapezire, costurile suportate de CJ fiind minime. Banii care ar fi trebuit sa acopere costurile suportate de SC LDP SA pentru deszapezire au fost virati anul trecut de CJ in mai multe transe, de fiecare data cu intarziere. Una dintre firmele care au intentia de a participa la licitatia pentru stabilirea firmei ce va face deszapezirile in judet urmareste ca SC LDP SA sa fie depunctata la licitatie, folosindu-se de persoane de la varful politicii si de anumite canale media. Recent, in aceeasi parte a presei au mai fost facute presiuni asupra conducerii administratiei centrale. Astfel, Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, a fost criticat pentru faptul ca banii alocati refacerii soselei de centura intarziau sa apara si, in consecinta, vistieria unei firme avea de suferit. In urma cu cateva zile, inainte ca listele de candidati la Parlament ale Partidului Social Democrat sa fie stabilite, tot in presa locala a fost publicat in articol in care se afirma ca SC Ispat Tepro SA a renascut, reusind sa obtina un profit considerabil. De fapt, reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au demonstrat in nenumarate randuri ca profitul declarat de conducerea SC Ispat Tepro SA nu reprezinta decat unele jonglerii contabile, posibile tot datorita unor jonglerii legislative. Drept dovada a acestui lucru il constituie si faptul ca membrii din conducerea indiana a Tepro SA au solicitat Bancii Comerciale Romane acordarea unui credit de 7,5 milioane dolari pentru finantarea activitatii curente. In concluzie, mafia politica, sustinuta puternic de anumite publicatii locale, incearca sa treaca peste principiile economiei de piata, atentand, in cele din urma, la banul public.
(T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1497 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021818 (s)