News Flash:

Burlui este din nou rector la UMF

27 Aprilie 2006
738 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prof. dr. Vasile Burlui a castigat procesul cu Ministerul Educatiei si a fost repus in drepturi de catre instanta de judecata, care a anulat ordinul prin care acesta a fost revocat din functie •La ora actuala, Universitatea de Medicina are doi rectori •Grupul de pensionari coordonati de Carol Stanciu a pierdut razboiul •Rectorul Dragomir asteapta o decizie de la minister pentru rezolvarea problemei

Instanta a dat castig de cauza prof. dr. Vasile Burlui, dupa ce acesta a contestat in instanta ordinul de revocare din functia de rector la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr. T. Popa, emis de Ministerul Educatiei si Cercetarii la data de 1 noiembrie 2005. Ieri, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au admis actiunea formulata de prof. dr. Vasile Burlui impotriva ministerului. In ordinul semnat de ministrul Mircea Miclea la acea data se specifica: "Se revoca Ordinul Ministerului Educatiei si Cercetarii nr. 3002/2004 privind confirmarea rectorului Universitatii de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din Iasi, prof. univ. dr. Vasile Burlui". In aceste conditii, actuala conducere a universitatii, condusa de prof. dr. Cristian Dragomir, trebuie sa puna in aplicare hotararea instantei si prof. dr. Vasile Burlui sa fie repus in functia de rector. Este pentru prima data in istoria universitatii cand la conducerea acesteia se afla doi rectori. "Tot ceea ce s-a petrecut in Universitatea de Medicina si Farmacie in ultimele sase luni a fost rodul dezlantuirii catorva persoane. Acestea au pus interesele personale inaintea intereselor institutiei. Nu am facut decat sa respect legea si am avut incredere in justitie ca se va face dreptate, la fel cum am incredere si in bunul simt al cadrelor didactice si studentilor din UMF si sper ca isi vor gasi drumul cel bun", a declarat prof. dr. Vasile Burlui. Universitatea de Medicina nu ar fi ajuns in aceasta situatie daca grupul de pensionari condus de fostul rector Carol Stanciu ar fi respectat legea si s-ar fi retras din activitatea didactica atunci cand au ajuns la varsta de 65 de ani. Dorind cu orice pret sa conduca pana la adanci batraneti si sa controleze absolut totul, grupul de pensionari a incalcat legea si l-au revocat din functie pe rectorul Burlui in urma unei pseudo-sedinte de Senat, pentru ca acesta le-a cerut sa-si intocmeasca dosarele de pensionare, asa cum prevede legea. Decizia a fost luata deoarece UMF se afla in imposibilitatea de a asigura salariile angajatilor, criza financiara creata de ex-rectorul Stanciu. Vazand ca nu are sorti de izbanda, grupul de pensionari care formeaza majoritatea Senatului a gasit o modalitate de a scapa de cel care vrea sa aplice legea. Revocarea din functie a rectorului Burlui a fost facuta fara a se tine seama de lege, dovada ca instanta a dat castig de cauza acestuia. Actualul rector al UMF, Cristian Dragomir, asteapta sa vada care va fi pozitia ministerului vizavi de hotararea instantei. "Nu stiu deocamdata nimic. In aceste conditii, sa vedem ce spune ministerul. O sa vedem. Justitia este justitie. Sa vedem ce posibilitati de rezolvare avem. Daca justitia face ordine in universitate...", a declarat surprins rectorul Cristian Dragomir. Ministrul Educatiei, Mircea Miclea, a semnat ordinul de numire in functia de rector la UMF a prof. dr. Cristian Dragomir doar pentru o perioada de opt luni de zile, pana in luna septembrie a acestui an.
Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1194 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013730 (s)