News Flash:

Bursa Sibiu: Euro cotat la 40.800 lei

23 Februarie 2004
757 Vizualizari | 0 Comentarii
Saptamana trecuta, la Bursa la Termen din Sibiu brokerii si traderii au realizat 442 contracte futures si optiuni, inregistrandu-se 808 pozitii deschise. La inceputul saptamanii, contractele pe raportul leu/Euro cu scadenta martie au fost tranzactionate la preturi cuprinse intre 40.900 - 40.920 lei. Sub efectul evolutiei Euro pe piata valutara romaneasca, miercuri si joi tranzactiile s-au realizat la 40.700 - 40.800 lei, pentru ca vineri cotatiile de cumparare sa fie de 40.600 lei, iar cele de vanzare de 40.900 lei. Foarte dinamica a fost piata leu/dolar, urmare a volatilitatii ridicate a monedei americane, atat pe pietele internationale, cat si pe cea romaneasca. Cu doua saptamani in urma, contractele cu scadenta martie au fost tranzactionate la 32.000 - 32.250 lei, pentru ca luni pretul futures al dolarului sa fie stabilit la 32.050 lei. Odata cu scaderea dolarului pe piata spot, la valori care s-au mai intalnit in decembrie 2002, pretul futures a coborat miercuri de la 32.000 la 31.800 lei. Schimbarea evolutiei paritatii Euro/dolar a condus, a doua zi, la o crestere a preturilor la 32.130 - 32.150 lei, pentru ca vineri sa fie atins un maxim de 32.300 lei. Valorile la care a fost tranzactionat contractul futures Euro/dolar au oscilat intre un maxim de 1,289 dolari, inregistrat la jumatatea saptamanii si un minim de 1,2670 dolari, consemnat vineri. Ultima sedinta a saptamanii s-a deschis la un pret de 1,27 dolari, care a reprezentat si maximul zilei. Sub presiunea evolutiilor de pe pietele internationale, cumparatorii s-au repliat, obligand vanzatorii sa accepte o scadere a preturilor, fiind atins un minim de 1,267 dolari. Ultimele tranzactii au fost realizate la 1,268 dolari, mai jos cu 0,50 centi comparativ cu inchiderea din ziua precedenta. in urma acestor tranzactii, profitul cel mai consistent realizat de speculatori a fost de 225.000 lei/contract. Pe perioada ultimei saptamani, au fost tranzactionate primele contracte pe actiunile SN Petrom SA cu scadenta martie. La inceputul saptamanii au fost afisate cotatii de cumparare de 1.610 - 1.650 lei si de vanzare de 1.650 - 1.700 lei, pentru ca tranzactiile sa fie realizate la 1.700 lei. Vineri, cotatiile erau de 1.650 lei la cumparare si 1.720 lei, la vanzare.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1708 (s) | 24 queries | Mysql time :0.047524 (s)