Local

Bursa socială pentru elevii din mediul rural a fost eliminată! Nu a existat vreun anunț înainte de aprobare

Publicat: 12 sept. 2022
Bursa socială pentru elevii din mediul rural a fost eliminată Nu a existat vreun anunț înainte de aprobare
Bursa socială pentru elevii din mediul rural a fost eliminată

O bursă socială a fost eliminată. Este vorba despre bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate.

Decizia de a elimina toți elevii din mediul rural care sunt nevoiți să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au o astfel de instituție de învățământ, dintre beneficiarii burselor de ajutor social nu a fost anunțată public de Ministerul Educației

O bursă socială pentru elevii din mediul rural a fost eliminată

Modificarea regimului burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a nu a fost anunțată de autorități înainte ca aceasta să aibă loc.

Bursa de merit este acordată doar elevilor din clasele VI-XII, din școlile de stat, prevede ordinul ministrului Educației. Este o bursă care are drept criterii de acordare următoarele: obținerea mediei anuale generale de cel puțin 9,50 și acumularea a cel mult 20 de absențe nemotivate/an în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasa a IX-a; obținerea mediei de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și acumularea a maximum 20 de absențe în anul școlar anterior pentru elevii din clasa a IX-a; obținerea locurilor I, II sau III la etapele județene/zonale, în cazul învățământului ocazional de artă ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației; obținerea locurilor I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.

Liceenii din mediul rural care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, primeau bursa de ajutor social care nu era condiționată de venitul net lunar al familiei. Măsura a fost introdusă pe 22 decembrie 2021, prin Ordinul de ministru 5.870/2021. Valoarea bursei sociale este de 200 de lei pe lună.

Elevii cu bursă socială, de merit sau de performanță pot lua și „Bani de liceu”

Beneficiarii programului „Bani de liceu” sunt elevii aflați în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei. Sunt eligibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit.

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Elevii care au dreptul să primească atât bursă de performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una dintre acestea, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau acordată pentru o perioadă de timp mai mare.

Sprijinul financiar de 250 de lei din cadrul programului „Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă, dar și în perioada practicii în producție.

Calendarul de desfășurare a programului național de protecție socială „Bani de liceu” este următorul: depunerea cererilor, în perioada 15-25 septembrie, efectuarea anchetelor sociale și evaluarea eligibilității cererilor depuse de către comisii, între 26 septembrie și 15 octombrie, centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat, între 25 septembrie și 16 octombrie, afișarea pe internet a listei beneficiarilor pe data de 17 octombrie, depunerea contestațiilor, în intervalul 18-21 octombrie, și rezolvarea contestațiilor, între 22 și 25 octombrie.




Comentarii
  • Asta-i Romania educata? Mai „handicapatilor” care conduceti tara, ce vreti sa faceti cu invatamantul romanesc? Slujiti numai interesele externe, va doare in fund de cetatenii tarii voaste! Oamenii trebuie urgent sa iasa in strada, nu se mai poate, scumpiri, baietii destepti, biruri din ce in ce mai mari, etc. Si sa ne gandim stimati romani, cu mare atentie, pe cine mai votam si in mod special daca mai stam in UE.

  • O mare magarie. Dam bani la ucraineni, ii tinem gratis pe cei care stau in Ro, dar nu gasim bani sa dam elevilor necajiti. 250 de lei pe luna, astia-s cica ajutorul pentru un elev necajit din rural … N-am cuvinte civilizate sa ma exprim la adresa celor care patroneaza aceasta magarie.

Adauga un comentariu