News Flash:

Bursele elevilor se vor micsora

17 Septembrie 2000
1261 Vizualizari | 0 Comentarii
•Burse lunare in valoare de 20.000 de dolari pentru elevii basarabeni din Iasi •Un elev roman cu rezultate foarte bune primeste de la stat 6$ dolari pe luna •Unui basarabean, indiferent de note sau starea sociala, i se acorda o bursa de 50$

Inspectoratului Scolar Judetean Iasi nu ii ajung banii pentru achitarea integrala a burselor elevilor. "Un calcul preliminar arata ca, pentru o luna, Iasul are nevoie de 1,5 miliarde lei, necesare achitarii tuturor burselor. Bugetul pe care il primim noi de la MEN nu ne ajunge pentru a plati toate bursele", a spus Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean Iasi. Aceasta a precizat ca ministerul intentioneaza sa stabileasca o noua formula de repartizare la nivel national a fondului pentru burse. Se va stabili un cost mediu de elev si acesta se va inmulti cu numarul de elevi al fiecarui judet. Astfel, va rezulta fondul de burse al unui inspectorat scolar judetean. "Nici daca se va face un astfel de calcul, fondul de burse nu va fi suficient pentru a acoperi necesarul. Din fondul de burse se platesc intai elevii basarabeni, bursieri ai statului roman. Suntem obligati sa achitam prioritar aceste alocatii si din ce ramane sa platim bursele elevilor romani. Pentru un elev basarabean trebuie sa platim 50 $ lunar la cursul zilei si, cum dolarul creste, si cheluielile pentru aceste burse se majoreaza, iar fondul pentru bursele elevilor romani scade. Suntem nevoiti sa micsoram fie cuantumul, fie numarul burselor elevilor romani", a mai spus Camelia Gavrila. Ea crede ca elevii din judetele aflate la granita cu Republica Moldova sunt dezavantajati: "Elevii basarabeni doresc sa vina sa studieze in aceste judete, pentru a fi mai aproape de casa", a mai spus Camelia Gavrila. La scolile din Iasi invata 400 de elevi basarabeni. Un calcul simplu arata ca, pe luna, bursele acestora costa 20.000 de dolari. Elevul basarabean primeste acesti bani indiferent de rezultatele scolare sau de situatia sociala, pe cand un elev roman cu rezultate exceptionale la invatatura sau un elev foarte sarac primeste de la statul roman o bursa de 150.000 de lei pe luna, adica 6$.
Simona RELEA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016421 (s)