News Flash:

Bursierii "norocosi"

21 Februarie 2001
1502 Vizualizari | 0 Comentarii
Desi nu isi iau bursele la timp si nici integral, elevii cu burse de merit sau cu burse de boala sunt considerati norocosi deoarece au familie. Ovidiu Vacareanu, elev in clasa a XII-a la Liceul "Radu Cernatescu" Iasi, sufera de semipareza la genunchiul stang si pe hartie beneficiaza de bursa de boala. "Ultima oara am luat 31.000 de lei. Nici nu stiu ce voi face cu banii acestia. Luna trecuta am luat ceva mai multi bani - 124.000 de lei. I-am dat in casa. Dar cu cei 31.000 de lei bursa chiar ca nu stiu ce mi-as putea cumpara", a spus Ovidiu Vacareanu.
Acesta mai are doi frati, mama este casnica, iar tatal castiga aproximativ doua milioane de lei. Bursa de boala, care in mod normal este de 125.000 de lei, ar insemna macar banii de paine pe o saptamana. Insa, bursa ajunge rar la elevi si de obicei este foarte mica. Aceasta din cauza fondurilor insuficiente.
Alina Mihai, eleva in clasa a XII-a, beneficiaza si ea de bursa de boala. Ea sufera de astm bronsic si gastroduodenita. Tatal ei, bolnav de astm bronsic, este pensionat pe caz de boala. Are o pensie de 750.000 de lei. Mama lucreaza si castiga pe luna 950.000 de lei. "Eu am depasit varsta de 18 ani si nu mai am dreptul la medicamente gratuite. Atat pentru mine, cat si pentru tata, se cheltuie multi bani pe medicamente. Bursa de boala ne-ar ajuta foarte mult, daca s-ar da la timp si ar fi intreaga. Ultima oara am primit 250.000 de lei pe patru luni. Ceea ce inseamna foarte putin", a spus Alina Mihai.
Roxana Deleanu, eleva in clasa a X-a la Liceul "Radu Cernatescu" Iasi, beneficiaza de bursa de studiu. Dar, asta doar in acte. Si ea primeste sume mult mai mici decat cunatumul normal al bursei si asta o data la doua luni. "Oricum, noi nu invatam pentru bursa, ci pentru bacalaureat si admiterea la facultate. Daca se nimereste sa mai luam si bani, atunci e bine. Dar ca sa intelegi ceva din bursa, sa-si cumperi ceva mai consistent, ar trebui sa aduni banii pe care ii primesti pe parcursul unui an intreg. Si nici atunci nu stii daca iti ajung banii pentru o pereche de pantofi", a spus Roxana Deleanu.
Ce poti sa-ti cumperi cu o bursa de boala sau studiu pe o luna, asa cum s-au acordat ultima data - 31.000 de lei? "O sticla cu ulei, doua-trei paini, sau o radiera si o pereche de ciorapi!".
Asta ca sa nu mai vorbeasca lumea ca elevii romani nu sunt sustinuti cu burse de burse!
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018698 (s)