News Flash:

Bust al atletei Maria Cioncan in satul Maieru

6 Iunie 2008
2238 Vizualizari | 1 Comentarii
Maria Cioncan
• Atleta Maria Cioncan, decedata anul trecut intr-un accident de circulatie in Bulgaria, va avea, in centrul satului natal al acesteia, Maieru, un bust care va fi pozitionat intre statuile scriitorilor Liviu Rebreanu si Iustin Iliesu, ambii originari din aceeasi localitate

Atleta Maria Cioncan, decedata anul trecut intr-un accident de circulatie in Bulgaria, va avea, in centrul satului natal al acesteia, Maieru, un bust care va fi pozitionat intre statuile scriitorilor Liviu Rebreanu si Iustin Iliesu, ambii originari din aceeasi localitate. Bustul atletei va fi dezvelit sambata, in cadrul unui ceremonial, ocazie cu care va fi organizat si concursul de atletism intitulat "Pe urmele unui vis", la care sunt asteptati sa participe zeci de copii din judetele Maramures, Suceava, Hunedoara si Bistrita-Nasaud.

Primarul comunei Maieru, Vasile Bors,
a declarat ieri ca bustul atletei a fost realizat de un artist din Bucuresti si a fost platit de antrenorul Mariei, Stefan Beregszaszy, care va fi prezent la evenimentul programat sambata. Maria Cioncan, medaliata cu bronz in proba de 1500 de metri la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, a murit, in luna ianuarie a anului trecut, dupa ce masina pe care o conducea, o Skoda Fabia, s-a izbit de un copac de pe marginea soselei dintre Sofia si Plevna. Sportiva se intorcea in Romania impreuna cu membrii staff-ului sau tehnic, dupa un stagiu de pregatire efectuat in Grecia. Dupa producerea accidentului, corpul neinsufletit al Mariei Cioncan a fost transportat la morga din Plevna, de unde a fost ridicat de sora si de cumnatul fostei sportive si de antrenorul acesteia, Stefan Beregszaszy. In memoria sportivei a fost redactata si o carte, "Maria Cioncan - Start spre infinit", despre viata si performantele sportive ale atletei, informeaza Mediafax. In peste 70 de pagini, cartea prezinta date despre viata atletei incepand cu ziua nasterii sale pana in 21 ianuarie 2007, data la care Maria a decedat. Circumstantele in care a murit Maria Cioncan au ridicat multe semne de intrebare, mai ales ca Federatia de Atletism stia ca atleta plecase in cantonament in Maroc, nu in Grecia. Raportul politiei bulgare, legat de accidentul rutier din 21 ianuarie, nu a fost facut public, la cererea familiei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

bulgaria liviu rebreanu iustin iliesu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

VERO  | #36648
VREAU SA VAD POZE CU BUSTU .DE CE NU PUBLICAT
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1347 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020036 (s)