News Flash:

Buzunare burdusite cu gradatii de merit

8 Aprilie 2008
3294 Vizualizari | 7 Comentarii
Carmen Vicol si Norina Forna
• 121 de cadre didactice de la Universitatea de Medicina au primit votul membrilor consiliilor profesorale pentru a primi gradatie de merit pentru urmatorii 3 ani • Rectorul UMF a precizat ca va schimba grila de selectare pentru gradatia de merit, mult mai riguroasa fata de cea existenta

Cadrele didactice de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr.T. Popa care au primit aprobarea membrilor consiliilor profesorale pentru gradatia de merit au scapat ca prin urechile acului de o noua grila de selectare. Practic, cei 121 de profesori care vor primi lunar in plus la salariu un procent de 25 la suta pot sta linistiti, chiar daca o parte dintre acestia nu meritau sa primeasca acesti bani. Prof. dr. Vasile Astarastoae, rectorul UMF, a tinut sa precizeze ca va schimba grila de selectare pentru gradatia de merit, mult mai riguroasa fata de cea existenta in prezent. Cu alte cuvinte, rectorul nu mai are cale de intoarcere, deoarece cele 121 de gradatii de merit s-ar fi pierdut daca ar fi reintors dosarele aprobate deja de membrii consiliilor profesorale. Facultatea de Medicina are 77 gradatii de merit, Facultatea de Farmacie are 13 gradatii de merit, Facultatea de Medicina Dentara 27, iar Facultatea de Bioinginerie are patru cadre didactice care vor primi gradatie de merit.

"De la anul o sa facem o alta grila de selectare pentru gradatia de merit. Consiliile profesorale ale facultatilor au votat dosarele cadrelor didactice care vor primi gradatie de merit. Ca sa reintorc acum dosarele ar insemna ca universitatea sa piarda aceste gradatii de merit. Avem pe toata universitatea 121 de profesori care vor primi gradatia de merit, asa cum prevede legea", a declarat prof. dr. Vasile Astarastoae. Ieri, consiliul profesoral de la Facultatea de Medicina Dentara a votat pentru ca 27 de cadre didactice sa primeasca gradatie de merit dupa ce dosarele acestora au fost verificate de o comisie formata din 9 cadre didactice de la aceeasi facultate. Printre dosarele aprobate s-a aflat si cel al prof. dr. Carmen Vicol, seful Clinicii Buco-Maxilo-Faciala (BMF) din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Cu toate ca dosarul prof. dr. Carmen Vicol era burdusit de lucrari stiintifice si prezentari de cazuri, aceasta nu are cum sa dovedeasca faptul ca a operat macar unul dintre cazurile prezentate, deoarece nu mai opereaza de ani de zile. Cu toate acestea, dosarul sefului de la Clinica BMF a fost acceptat de comisie si timp de 3 ani de zile va primi in plus un procent de 25 la suta la salariu. Ieri, imediat dupa sedinta de consiliu profesoral unde s-au aprobat dosarele, decanul Facultatii de Medicina Dentara, prof. dr. Norina Forna, a avut un moment de amnezie si nu a putut argumenta acceptarea dosarului prof. dr. Carmen Vicol. "Nu stiu sa va spun de ce a fost aprobat dosarul prof. Vicol. Am avut o comisie formata din 9 membri care au analizat fiecare dosar in parte si apoi acestea au fost votate de membrii consiliului profesoral. Probabil prof. Vicol a demonstrat cu documente ca merita gradatie de merit", a declarat prof. dr. Norina Forna. Seful Clinicii BMF a refuzat sa faca orice comentariu privind aceasta situatie.

lucrari stiintifice
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (7)

jurnalist  | #33281
din nou aceleasi probleme acolo la sectia aia din spiridon. ce se intampla cu conducerea acelei sectii ? de ce nu se iau masuri serioase ? care sunt interesele? cat castiga doctoritele astea ? cata treaba sunt ele in stare sa faca? si pentru ce se acorda gradatia de merit din bani publici ?
rector  | #33282
domnule rector , in calitate de platitor de taxe si impozite ( ca si noi cei care citim acest articol) trebuie sa luati masuri in ceea ce priveste banii dirijati catre buzunarele colegilor dumneavoastra . prof.dr. forna a tras o concluzie pripita despre dosarul prof.dr.vicol , poate din respect sau din frica , pentru ca prima i-a fost studenta celei de-a doua. si aici mai sunt implicati , direct sau pe langa , si astarastoie si barliba si altii care nu vor sa fie cinstiti si sa acorde aceste gradatii celor care le merita
ARDEIASUL  | #33283
UMBLA VORBA PRIN TARG CA FORNA A FACUT ROST DE UN TITLU DE MEDIC PRIMAR IN CHIRURGIE PE CARE NU L-AR MERITA . IMPLICATA ESTE DOCTOR VICOL CARE MAI NOU PRIMESTE GRADATIE DE MERIT SI PENTRU ACEST FAPT. TARA ARDE SI BABA SE PIAPTANA . SA VINA CONDUCEREA DE LA BUCURESTI SA VADA CE DOCTORI DE RENUME INTERNATIONAL CRESTEM SI PROMOVAM NOI LA IASI. RUSINE DOMNILOR CARE PERMITETI!
Claudiu  | #33284
In loc sa fie acordate unor tineri asistenti care au merite stiintifice si salarii mici, gradatiile se ofera tot celor care au surse financiare din multimple locuri!

Doamna Olteanu, va rog sa verificati si faptul nemaintalnit, precum ca bolnavi operati din Clinica OMF Spiridon, sunt pusi sa transporte schele, materiale etc, asta in conditiile in care ei ar necesita repaus fizic!!
nomatter  | #33285
d-na olteanu ne tine iar la curent cu "marile evenimente" din umf. ca aceasta prof de la mbf nu merita... asta e treaba rectorului. k primele acordate NU DIN BANI PUBLICI, CI DIN BANII UMF-ULUI se dau celor cu salarii mai mari .... iar e treaba rectorului. ce ma intereseaza pe mine?
acum cateva zile, a avut loc un workshop la care au participat prof la fac de jurnalistica si un jurnalist la un ziar iesean care au recunoscut public practica "articolelor la comanda" sau a "articolelor senzatie, dar nedocumentate" in legatura cu medicii din romania. sunt curioasa cate dovezi REALE au acesti falsi jurnalisti? dar ce conteaza ca omul isi face o parere gresita, cand ziarul se cumpara. barfele de 2 lei prind intotdeauna la publicul romanesc.
Anonim  | #33286
in primul rand de ce se dau la pensionari
dana  | #33287
jocuri de interese, care am crezut ca dispar dupa alegerea noului rector in care noi am investit. PACAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1452 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019157 (s)

loading...