News Flash:

Caderea Guvernului: cel mai prost mesaj, in cel mai prost moment

15 Octombrie 2009
443 Vizualizari | 0 Comentarii
Romania a transmis pietelor externe cel mai prost mesaj in cel mai prost moment, prin caderea guvernului, dar este probabil, potrivit unui analist al Credit Agricole, ca FMI si UE sa demonstreze din nou flexibilitate in aplicarea acordului de finantare de 20 miliarde Euro, scrie Les Echos. "Nici Uniunea Europeana (UE) nici FMI nu au interesul provocarii unui soc violent asupra balantei de plati", considera Simon Quijano-Evans, analist la Credit Agricole Cheuvreux (divizia de brokeraj a grupului Credit Agricole), citat de publicatia franceza. Din acest motiv, intreaga strategie a cele doua institutii, de la inceputul crizei, a fost evitarea, cu orice pret, a propagarii panicii in regiune, dand dovada de o mare toleranta in privinta deficitelor, a declarat Quijano-Evans. In opinia sa, cel mai probabil este ca cele doua institutii internationale sa demonstreze inca o data flexibilitate in aplicarea acordului de finantare a Romaniei. Analistul considera ca o atitudine de neincredere de lunga durata fata de Romania ar fi surprinzatoare. "Incet, incet, pietele se obisnuiesc cu zgomotul politic din regiune", a aratat Quijano-Evans, adaugand ca nu totul este negativ in Romania. Astfel, datoria publica, de 14% din PIB, este cea mai redusa din regiune, deficitul de cont curent a scazut, iar banca centrala dispune de rezerve pentru a apara, la nevoie, moneda nationala. Pe scurt, in Romania exista instabilitate, dar prabusirea in infern este improbabila, se arata in articol. Les Echos noteaza totusi ca Bucurestiul a transmis pietelor cel mai prost mesaj in cel mai prost moment, in conditiile in care Romania a incheiat un acord cu FMI, UE si Banca Mondiala pentru obtinerea unei finantari de aproape 20 miliarde euro. Deblocarea celei de-a treia transe a imprumutului de la FMI depinde de aplicarea reformelor care vizeaza reducerea deficitului bugetar, estimat pentru 2009 la 7,3% din PIB. Reformele par a fi in pericol, mai mult ca oricand, iar nerespectarea acordului cu FMI ar putea avea consecinte economice dureroase, comenteaza Les Echos. Agentiile de rating au avertizat deja ca sunt pregatite sa revizuiasca in scadere calificativele Romaniei, ceea ce ar face mai dificil accesul la finantarea externa. Parlamentul a votat marti motiunea de cenzura initiata de PNL si UDMR impotriva Guvernului condus de premierul Emil Boc. Presedintele Traian Basescu a sugerat, miercuri, partidelor, sa formeze un guvern de uniune nationala.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1452 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029012 (s)