News Flash:

Calaii lui Richard Nixon vin in Romania

26 Aprilie 2010
776 Vizualizari | 0 Comentarii
• Fostul presedinte american George W. Bush si fostul secretar de stat Colin Powell ar putea fi si ei prezenti

Fostul secretar de Stat american Colin Powell si David Plouffe, seful de campanie al lui Barack Obama, ar urma sa vina la Bucuresti, alaturi de George W. Bush, la lansarea televiziunii de stiri care va face parte din acelasi trust cu ziarul Puterea. Conform lui Adrian Thiess, coordonatorul proiectului de televiziune, alaturi de Colin Powell si David Plouffe, la Bucuresti, la lansarea noului post TV, vor fi prezenti si jurnalistii Bob Woodward si Carl Bernstein, precum si fostul prim-ministru spaniol José María Aznar López. Colin Powell a fost secretar american de Stat în administratia lui George W. Bush, în timp ce strategul politic american David Plouffe a fost seful de campanie al presedintelui american Barack Obama, în 2008. Jurnalistii Bob Woodward si Carl Bernstein sunt doi dintre cei mai cunoscuti jurnalisti de investigatie americani. In prezent, Woodward este editorialist la The Washington Post, iar Bernstein este editorialist la Vanity Fair. Acestia au lucrat pentru cotidianul american The Washington Post în 1972 si sunt doi dintre jurnalistii care au participat la izbucnirea scandalului Watergate, ce a dus la investigatii guvernamentale si la demisia presedintelui american de la acea data, Richard Nixon. José María Aznar López a fost prim-ministru al Spaniei în perioada 1996 - 2004. In prezent, el face parte din boardul de directori al conglomeratului media News Corporation. La evenimentul de lansare a noii televiziuni de stiri ar urma sa vina si fostul presedinte american George W. Bush, dupa cum a declarat Adrian Thiess. Acesta a spus ca proiectul viitoarei televiziuni de stiri este în lucru si ca acest post TV va fi condus de un actual sef de la una dintre televiziunile importante din Romania.
Noua televiziune, pentru a carei lansare fostul presedinte american ar urma sa vina din nou în Capitala, apartine aceluiasi grup de media din care face parte si cotidianul Puterea. "Decizia de a implementa acest proiect a fost luata chiar în aceasta seara. Avem finantarea necesara pentru doi ani. Exista finantarea si exista discutii pentru managementul acestui post TV, care va fi în acelasi trust cu ziarul Puterea. Avem în vedere inclusiv o retea nationala de radio", a mai spus Adrian Thiess. In cazul noii televiziuni, exista posibilitatea unui joint venture cu CNN, pe modelul dupa care functioneaza CNN în Turcia (în parteneriat cu trustul Dogan).
Ziarul Puterea a fost lansat în 15 aprilie, în cadrul unui eveniment care l-a avut ca invitat special pe fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov.
Publisherul ziarului Puterea este News&Media Investment Limited, cu sediul în Anglia, Adrian Thiess fiind reprezentantul companiei în Romania. Potrivit primului numar al ziarului, continutul editorial este furnizat de societatea Cutezatorii Media Content, cu Virgil Antonescu în functia de director general.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3820 (s) | 22 queries | Mysql time :0.271491 (s)

loading...