News Flash:

Calcatorese la 50 de grade Celsius

16 Iunie 2003
1070 Vizualizari | 0 Comentarii
•Zeci de halate si kilometri de cearsafuri trec prin mana calcatoreselor de la Spitalul "Sfantul Spiridon"
Caldura mare - cam asa arata, parafrazandu-l pe Caragiale, ziua de munca a unei calcatorese dintr-un spital. Kilometri intregi de cearsafuri si zeci de halate trec prin mana unei femei pana sa arate impecabil. Cand afara sunt mai bine de 30 de grade Celsius, intr-o calcatorie, unde nu exista nici un aparat de aer conditionat, temperatura o depaseste cu mult peste 10 grade Celsius pe cea de afara. Iar daca afara sunt peste 35 de grade, in interior se poate ajunge si la 50 de grade Celsius. Cu toate acestea, cu aburul degajat de cele aproape douazeci de fiare de calcat si cu un aer greu de respirat, cele zece angajate ale calcatoriei de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iasi lucreaza de ani buni in unitate.
"Acusi implinesc douazeci de ani de cand lucrez in Spitalul xSf. Spiridona la calcatorie. Se pare ca sunt cea mai veche de pe aici. De fapt, prima data eu am fost angajata la spalatorie. E adevarat ca e foarte cald aici, mai ales cand si afara temperatura este foarte mare. Dar, dupa atatia ani, ne-am obisnuit sa muncim in conditiile astea. Zilnic, in opt ore de munca, nu facem altceva decat sa spalam si sa calcam rufe", a spus Maricica Pogodnicaru.
Chiar daca tehnologia a avansat, iar pe piata produselor electrocasnice au aparut tot felul de fiare de calcat, care mai de care mai eficiente, cu jet de aburi, cu talpa de teflon, calcatoresele spun ca tot fiarele vechi lasa rufele mai putin sifonate. Pe masa de calcat a uneia dintre femeile din tura de dimineata sunt doua fiare de calcat. "Le folosesc pe amandoua. Cand se raceste unul, il iau pe celalalt, care e numai bun de calcat. Cu astea noi, pe baza de aburi, nu ai ce face intr-o calcatorie de spital. Tot cele vechi sunt mai bune, ca sunt mai grele", a explicat calcatoreasa in timp ce aranja un cearsaf gata calcat.
Cat priveste dotarea calcatoriei cu aparate de aer conditionat, problema financiara impiedica asigurarea unor conditii normale de munca. Printr-un geam intredeschis, un aer mai rece decat cel dinauntru face ca femeia, a carei masa de calcat se afla in dreptul ferestrei, sa exclame: "Ce racoare!". Si totusi afara sunt peste 30 de grade Celsius.
Catalina DARABANA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4710 (s) | 22 queries | Mysql time :0.336411 (s)