News Flash:

Calculele supravietuirii PSD

8 Octombrie 2017
628 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Rosca Stanescu
Cu Legile Justitiei, PSD bate pasul pe loc. Inca nu s-a intamplat nimic. Ramane de analizat celalalt plan. Economic. Daca aici PSD sta bine, atunci isi indeplinese si principalul proiect. Cel social. Iar victoria sa in viitoarele alegeri locale si parlamentare e garantata. Probabil va reusi, dupa o pauza extrem de lunga, si la prezidentiale. Dar daca pierde pariul economic, PSD e pierdut. Si atunci va trebui sa recurga la strategia de rezerva. Retragerea de la guvernare.
Analistii economici se intrec in a face calcule. Urmate de prognoze. Aparent, nu este prea greu sa observi cum evolueaza cheltuielile si cum evolueaza veniturie. Ce se poate observa cu ochiul liber si ce se poate socoti cu creionul in mana, fara a mai fi nevoie de un computer, este ca, pentru moment cel putin, situatia e albastra. Cheltuielile cresc, veniturile scad. Ceea ce ne poate conduce anul viitor la un deficit de aproape 5%. Nu de maximum trei, cum ne-am angajat. Ce inseamna asta?
Un deficit mai mare de 3% atrage dupa sine sanctiuni. Uniunea Europeana va bloca absorbtia de fonduri a Romaniei. Mai mult chiar. Vom mai fi si buni de plata. Vom plati amenzi consistente. Pentru nerespectarea angajamentului de tara.
Daca ceea ce reiese din asemenea calcule sumare se confirma si prin calcule mai sofisticate, atunci PSD trebuie sa recurga la strategia sa de rezerva. Traditionala. Retragerea de la putere cat inca nu e prea tarziu. Prin identificarea unei formule prin care abandoneaza guvernarea, lasand impresia ca este scos afara de forte mai mult sau mai putin oculte, tocmai cand se pregatea sa-si finalizeze cu succes programul de guvernare. Iar pana la alegeri, in Opozitie fiind si lasandu-i pe adversari sa scoata castanele din foc, va tuna si va fulgera impotriva acestora, convingandu-si electoratul ca noua guvernare a reinstaurat un dezastru in Romania, dupa scurta perioada de rai PSD.
Revenind la prognozele economice, este important de analizat nu ceea ce exista in acest moment la vedere si am expus sintetic mai sus, ci ceea ce nu se vede. Aceasta parte nevazuta face diferenta intre esec si succes. Ea poate rasturna anul viitor situatia in favoarea PSD. Cu conditia sa fie intruniti trei factori: fonduri europene consistente anul viitor; ritm accelerat de crestere; investitii majore in domenii care aduc plusvaloare. Calculele, care astazi ne semnaleaza pericolul depasirii deficitului de 3%, deci a cresterii periculoase a decalajului dintre venituri si cheltuieli, pot fi date peste cap. 1). Legat de fondurile europene. PSD a semnalat faptul ca, din aceasta perspectva, Guvernul Ciolos a lasat in urma o situatie dezastruoasa. A fost numit Guvernul Zero pentru ca a accest zero fonduri europene. PSD, venind la guvernare, a anuntat ca se va concentra asupra acestui domeniu. Iar astazi sustine ca, timp de un an, a pregatit terenul. Nu numai in agricultura, unde Romania ocupa o pozitie fruntasa la nivel european. Daca PSD spune adevarul, atunci, in 2018 ar urma sa curga dinspre Bruxelles spre Bucuresti borcanul cu miere. Uriasele fonduri pe care le asteptam pot umple gaura. Si pot genera la randul lor venituri suplimentare. 2). Cele doua guverne PSD inregistreaza ritmuri record de crestere economica. Produsul Intern Brut sporeste cu cate 5% pe an. Daca acest ritm va fi accelerat in 2018, atunci si veniturile vor creste corespunzator. Adica spectaculos. Si vor fi in masura sa acopere gaura creata de uriasele cheltuieli sociale pe care si le-a asumat PSD prin Executiv. 3). Fara investitii consistente, morisca economica nu se invarte. PSD promite mari investitii incepand din 2018. Daca va fi asa si daca banii vor fi canalizati in domenii aducatoare de profit, atunci, din nou, ceea ce astazi pare un esec, maine se poate transforma intr-un mare succes. La acest capitol, in luna decembrie, ne vom lamuri. Atunci cand vom vedea noul buget. Daca insa nu vor vedea investitii in noul buget sau daca PSD nu va prezenta bugetul in decembrie, atunci vom avea un semnal cat se poate de clar ca un esec rasunator este aproape. Este cel mai precis indicator al evolutiei Romaniei dintre cele trei variabile pe care tocmai le-am pus in discutie.
Pentru PSD ar fi mult prea devreme sa se retraga, intr-o formula sau alta, de la guvernare. In definitiv, nu a trecut nici macar un an de la victoria sa in alegeri. O retragere optima, daca trebuie facuta, e bine sa fie operata abia in al patrulea an. Nici pentru Opozitie retragerea intempestiva de la guvernare a PSD nu este o solutie. Toata lumea vede cu ochiul liber, inclusiv fanaticii anti-PSD, ca Opozitia nu este inca pregatita pentru a guverna. O formula gen Ciolos de guvern tehnocrat, lipsit de raspundere si de o consistenta sustinere parlamentara, nu ar reprezenta decat un nou dezastru. Care ar pune capat oricarei tentative a lui Klaus Iohannis de a obtine un nou mandat.
Prin urmare, logic, ma astept sa nu avem un deficit peste 3%, iar Romania sa-si accelereze ritmul de dezvoltare, accesand in acelasi timp mai multi bani europeni. Mizez pentru 2018 pe jumatatea plina a paharului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

legile justitiei psd opozitia romania
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1391 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026566 (s)