Local

Căldură doar la cerere în Iași pentru că CET II s-a oprit! 95.000 de tone de cărbuni folosiți în iarna 2021-2022

Publicat: 02 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Căldură doar la cerere în Iași pentru că CET II s-a oprit 95.000 de tone de cărbuni folosiți în iarna 2021-2022
Ieșenii care doresc să primească în continuare căldură de la CET trebuie să depună cerere

Sezonul de încălzire 2021-2022 s-a încheiat. De acum, ieșenii vor primi căldură doar pe baza unei cereri care trebuie depusă la primărie. Spitalele, școlile și instituțiile vor trimite, de asemenea, o cerere scrisă, pentru a primi căldură de la CET Iași

Primăria Iași a oprit agentul termic de la Holboca – Centrala de Energie Termică (CET) II. Persoanele racordate la sistemul de încălzire asigurat de primărie vor trebui să depună cerere pentru a primi căldură în continuare. La centrala de la CET II Holboca s-au ars 95.000 de tone de cărbuni în iarna anului 2021-2022. Iașul este printre singurele orașe care nu au crescut prețul gigacaloriei, în pofida creșterilor de preț la majoritatea materiilor prime folosite.

 mai multi ingineri la cet 2
CET II Holboca funcționează pe cărbune

Căldură doar la cerere pentru ieșenii racordați la CET

 centrala cet 1
Centrala CET I din Tudor Vladimirescu funcționează pe gaz

În urma perioadei în care vremea s-a mai încălzit, tot mai multe persoane racordate la rețeaua de încălzire de la municipalitate, au optat pentru oprirea căldurii. Astfel, vor mai primi căldură de la CET doar cei care depun o cerere la primăria Iași.

„Clienții sistemului centralizat de alimentare cu agent termic (spitale, unități școlare, companii, persoane fizice) vor beneficia în continuare de căldură, însă numai pe baza unei cereri către municipalitate. Majoritatea familiilor ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat doresc să renunțe la căldură, astfel încât prioritară rămâne furnizarea agentului termic către spitale și către celelalte instituții beneficiare, în funcție de opțiunea acestora. Apa caldă va fi asigurată pentru toți clienții”, transmit reprezentanții Primăriei Iași.

În Iași, sunt abonați la sistemul municipal de încălzire 28.000 de locuințe, în jur de 90% din unitățile de învățământ, 10 din cele 12 spitale și mai multe instituții publice și private.

primaria iasi
Instituțiile care vor dori să primească în continuare căldură trebuie să se adreseze primăriei

Cât s-a consumat la CET în iarna ce a trecut

 intrarea de la Colegiul National Emil Racovita Iasi
Aproximativ 90% din școlile ieșene primesc încălzire de la CET

Centralele de la CET I au început să funcționeze pe 8 octombrie 2021, acestea fiind punctele principale de încălzire. De asemenea, centralele de la CET I funcționează pe gaz, iar nu pe cărbune.

Centrala secundară de la Holboca a fost pornită pe 14 decembrie 2021 și, până la momentul opririi, a consumat 95.000 de tone de cărbune.

„Atât aprovizionarea cu cărbune, cât și furnizarea de agent termic au funcționat fără sincope și fără probleme semnificative. În Iași, spre deosebire de alte municipii, prețul gigacaloriei nu a fost majorat în această iarnă, în ciuda creșterii explozive a prețurilor combustibililor pe piețele internaționale”, completează reprezentanții municipalității ieșene.

Centrala CET II s-a oprit pe 30 aprilie 2022, iar Primăria Iași consideră că acest sezon de încălzire s-a încheiat cu succes. De asemenea, Iașul este printre puținele orașe care nu au crescut prețul gigacaloriei, cu toate că materiile prime utilizate s-au scumpit.

Spitalele, școlile și instituțiile publice sau private care primesc căldură de la agentul termic municipal vor trebui să își exprime alegerea în scris către municipalitate. Apă caldă vor primi toți cei abonați la rețea, fără a depune cerere. Pentru perioada următoare cu vreme instabilă, ieșenii vor primi căldură doar cu cerere depusă la Primăria Iași.

Adauga un comentariu