News Flash:

Calea ferata nu are fonduri pentru salarii compensatorii

1 Septembrie 2009
780 Vizualizari | 0 Comentarii
Calea ferata nu are fonduri pentru salarii compensatorii
Bugetele companiilor feroviare de stat, CFR SA, CFR Marfa si CFR Calatori, nu au prevazute in acest an sume pentru plata a 24 salarii compensatorii, conditie impusa de sindicate pentru eventuale disponibilizari, a declarat ieri subsecretarul de stat din MTI Constantin Axinia. Acesta a afirmat ca astazi sindicatele se vor intalni cu conducerile celor trei companii, urmand ca saptamana viitoare sa se ia o decizie in privinta restructurarii societatilor. Daca sindicalistii vor accepta disponibilizarile propuse de companii, respectiv 1.000 persoane la CFR SA, 1.300 salariati la CFR Calatori si 8.500 la CFR Marfa, ar insemna o reducere de 40% la fondul de salarii. Referitor la angajatii pensionabili, Axinia a spus ca operatorii au ramas putin in urma, deoarece angajatii prefera sa stea inca in companie, pentru a primi eventualele plati compensatorii, in cazul disponibilizarii. Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulian Mantescu, a declarat, recent, ca sindicatele feroviare sunt de acord cu disponibilizarile doar daca vor avea loc anul viitor si cu conditia platii a 24 salarii compensatorii. Ministerul Transporturilor vrea sa disponibilizeze aproximativ 11.000 angajati de la caile ferate.
Sindicatele feroviare propun transferarea a peste 1.000 angajati de la CFR Marfa la Infrastructura si Calatori, reprezentantii Ministerului Transporturilor sustinand ca acest lucru nu este posibil, deoarece nu pot fi facute angajari in aceasta perioada.
"Daca CFR ar functiona intr-un grup de firme, am putea transfera o parte din angajatii de CFR Marfa catre CFR SA si catre CFR Calatori. Daca la Marfa este excedent de personal, ce facem cu deficitul de la Infrastructura si Calatori? Pentru a elimina orele suplimentare ar trebui transferati, numai la Infrastructura, aproximativ 1.000 angajati", a precizat presedintele Federatiei Miscare Comercial, Gheorghe Popa.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2443 (s) | 22 queries | Mysql time :0.099938 (s)