Actualitate

Călin Geambașu și-a dat tatăl în judecată. Din ce cauză au ajuns cei doi în instanță

Publicat: 11 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Călin Geambașu și-a dat tatăl în judecată. Din ce cauză au ajuns cei doi în instanță
După ce a câștigat procesul împotriva mamei copilului său, acum Călin Geambașu și-a dat tatăl în judecată

Călin Geambașu o ține numai în procese după ce recent și-a dat tatăl în judecată, intentându-i proces deoarece acesta l-a acuzat fără a avea probe. Scandalul din familia artiștilor pare fără de sfârșit și durează de câțiva ani buni, tatăl și fiul lansand acuzații unul la adresa celuilalt. În plus, Călin Geambașu a terminat recent un alt proces, de data aceasta cu fosta logodnică, pe care l-a câștigat.

Călin Geambașu a devenit cunoscut în urmă cu mai bine de 25 de ani, grație emisiunii „Școala Vedetelor”. Astfel, între 1995 și 1999 se lansa o nouă generație de artiști, mulți dintre aceștia fiind și astăzi în activitate. În plus, între unii dintre ei s-au legat și frumoase prietenii, mai ales în plan artistic. De altfel, este și cazul lui Călin Geambașu și regretata Mălina Olinescu. Cu toate acestea, dincolo de scenă, nu la fel de fructuoasă a fost viața privată a lui Călin, artistul în vârstă de 45 de ani fiind adesea implicat în anumite scandaluri de familie. Și ne referim aici, în primul rând, la problemele pe care le-a avut și le are cu tatăl său, Petre Geambașu.

Călin Geambașu și-a dat tatăl în judecată

Artistul în vârstă de 45 de ani a ajuns din nou în fața judecătorilor, de data aceasta ca reclamant într-un proces pe care i l-a intentat propriului tată. Deși a trecut aproape un an de când cei doi soliști s-au acuzat reciproc la TV, se pare că nu sunt pregătiți să îngroape prea curând „securea războiului”. Astfel, Călin Geambașu este mai hotărât ca niciodată să i se facă dreptate cu orice preț.

Mărul discordiei l-ar reprezenta anumite acuzații pe care Petre Geambașu i le-a adus fiului său spațiul public. În urmă cu ceva vreme, în cadrul unei emisiuni TV, solistul a făcut declarații surprinzătoare despre părinții săi, dar și despre relația cu aceștia.

„Nu eu am o problemă cu părinții mei, ci ei. Eu tot ce le-am cerut a fost să-și ia în serios calitatea de bunici, dar de aici au început că să acopere greșelile că să vină cu tot felul de acuzații care mai de care mai fantasmagorice, acum au venit cu asta cu incendiile, asta a pus capac. Incendiile astea au fost numai în mintea lui. Ei în loc să-și ia calitatea de bunici în serios, ei se țin de așa ceva (n.r. – acuzații grave).

Anul trecut a fost totul normal, au fost la piscină, au venit la noi în vizită…am ieșit împreună, la noi acasă. Treaba s-a stricat atunci când vine vorba de datorii, ne-a dat afară din casă, eram cu copilul. El vine cu aceste acuzații terifiante apocaliptice, tot el pune în mod acuzator filmarea, dar fără să nu fie niciun incendiu acolo”, a povestit Călin Geambașu.

Câți bani are de primit Călin Geambașu de la fosta logodnică

În plus, Călin Geambașu s-a judecat și cu fosta sa logodnică, mama copilului său. În acest proces, judecătorii i-au dat câștig de cauză lui Călin Geambașu și, potrivit ultimelor informații, artistul a executat-o silit pentru a-și recupera datoria. Astfel, Angelica Cadar trebuie să achite cât mai repede suma totală de 35.000 de lei, decizia Tribunalului fiind definitivă și fără posibilitatea de a face recurs.

Călin Geambașu și Angelica Cadar, femeia care i-a dăruit un copil artistului, s-au judecat ani buni. Acum, magistrații au hotărât să-i dea câștig de cauză solistului în toate procesele și să o pună la plată pe fosta iubită a acestuia.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ Tănase Gheorghe, la cererea creditorului Geambașu Călin Alexandru, împotriva debitorului Cadar Angelica. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622, alin. 3, împotriva debitorului Cadar Angelica, în oricare din modalităţile prevăzute de lege, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 31.000 lei, debit principal, 4000 lei onorariu avocat reprezentând debit şi accesorii, la care se adaugă cheltuieli de executare în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentință civilă 1664/22.03.2019 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul 3781/94/2018 rămasă definitivă prin Decizia nr. 583A/19.03.2020 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 3781/94/2018”, se arată în decizia instanței de judecată.

Adauga un comentariu