News Flash:

Camasa de la Sfanta (2)

13 Octombrie 2009
901 Vizualizari | 0 Comentarii
Ionel BOSTAN
• "Scopul lui Dumnezeu din veacuri vesnice a fost ca fiecare fiinta creata, de la serafimul luminos si sfant pana la om, sa fie un templu in care sa locuiasca Creatorul" (DA 161). Acu`, la vreme de iarna - sa tot fi fost ca la vreo doua-trei saptamani dupa Sf. Vasile -, lanul ce-l avea de strabatut Tachita Badeanu, pana la halta, era adanc brazdat cu plug purtat de tractor cu senile de tanc. Pamantul era inghetat bocna, iar omatul, asezat suluri, era cand inalt de un stat de om, cand spulberat cu totul de intrai pana la genunchi in santul araturii impietrite. Viscolul facea ca de la o zi la alta sa nu se pastreze urmele vechi si daca mai punem la socoteala si nelipsita ceata, intelegem ca era o adevarata aventura ca, pe timp de noapte, sa poti tine directia buna. In dimineata asta, asa cum ii dicta bioritmul lui, Tachita se trezi, isi lua geanta de navetist pregatita de nevasta-sa si porni la drum, asa cum o facuse de mii de ori. Frigul din casa-i de chirpici, acoperita cu valuri de carton bitumat flendurit de vant, facea ca ai lui sa mai stea chirciti prin carpele patului ceasuri bune pana la ziua. El, in lupta cu troienele, se incalzea numaidecat, si pentru ca avea timp berechet, in singuratatea drumului, medita la o groaza de subiecte. Cele mai multe priveau dificultatile traiului zilnic. Cateodata il mai incerca si cate un sentiment de frica. De lupi, duhuri rele, stafii... Din cand in cand se oprea sa-si aprinda cate o maraseasca. Se imbarbata dregandu-si glasul si scuipand cu putere, asa ca sa degajeze in jur ideea de stapanire de sine. Asta daca ar fi cineva prin preajma. Nu mai stie de la cine auzise ca atunci cand mergi noaptea singur pe camp sau prin padure nu trebuie sa privesti inapoi, indiferent ce zgomote apar. Apoi, de te auzi strigat pe nume, sa nu raspunzi nici in ruptul capului, ca poate fi Necuratul si mutesti sau paralizezi pe loc. Cel mai bine este, cica, sa spui Tatal nostru in gand si sa-ti faci cruce cu limba. De multe ori. De foarte multe ori. Dar, orice s-ar spune, el se considera mai degraba un curajos. Isi aminti ca in anii adolescentei, cand petrecu mai multe veri la stana cu Badia, fratele tatalui sau, in mai multe nopti a mers la cimitirul ce era pe aproape si a adus legaturi de cruci din lemn pentru foc la tarla. Vai, cum mai ardeau de bine! Le aude parca si acum paraiturile... Peste ani, cand a fost sa moara tatal lui, i-a pus pe mormant cruce din metal. Poate si ca sa fie sigur ca nu i-o va fura cineva pentru pe foc. Isi aminti ca avuse o pornire nobila de a-i face un loc de veci aparte, cu gardut din fier forjat si ghivece de flori, exclusiv pe cheltuiala lui, dar atunci cand i-a intins maica-sa banii, nu s-a putut abtine sa nu-i primeasca. Din aceasta pricina il apasa inca un anume regret, insa isi explica gestul prin faptul ca daca ar fi refuzat - si erau vreo doua pensii bune in discutie - oricum profita tot lacoma de Ileana, sora-sa, preferata dintotdeauna a parintilor. Si nu putea intelege de ce, aceasta, de-o vreme, a dat asa intr-un egoism fara margini... Acum, desi nu vedea nimic in jur, ca era si noapte si ceata, de-si baga degetele in ochi, simtul lui special ii spunea ca a trecut de jumatatea drumului. Dupa ce mai foileta mental o vreme cartea amintirilor proprii, sesiza undeva in fata lui, in plina bezna, un contur omenesc aflat intr-o miscare vaga. Se opri sa inteleaga mai bine ce se petrece. Nu se auzea nimic, dar deslusi c-ar fi vorba de cineva imbracat intr-o mantie lunga, invaluit intr-o lumina difuza, mai stralucitoare in jurul capului. Gandi ca daca ar fi vorba de vreun trimis de-al lui Dumnezeu, in cazul ca Acesta exista, n-ar trebui sa se astepte la nimic rau. Rationamentul sau suna cam asa: "Bun, Doamne, sa admitem ca eu sunt pacatos si ma omori pe mine, dar asta nu inseamna oare ca vor avea de suferit si cele sapte suflete ale Tale (referindu-se la copiii de acasa), de care nu se stie ce se va alege, daca nu cumva vor deveni chiar muritori de foame? Or, eu imi inchipui ca Tu, Doamne, nu poti face decat bine!" Trebuie sesizat ca era, cumva, la mijloc, o nuanta de santaj. Pe baza lui, credea Tachita, si in alte situatii-limita pe care viata i le-a prilejuit, a reusit sa cada tot in picioare, ca mata. Lucrurile ar sta ele cum ar sta, daca in situatia de fata ar fi vorba de puterea Dumnezeiasca; dar daca e jocul Necuratului? Ei, uite la asta nu se gandise. Fiori reci il treceau pe spinare, iar parul ii impingea cu putere jerpelita-i caciula din cap. (Va urma)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3917 (s) | 22 queries | Mysql time :0.272200 (s)