News Flash:

Camelia Gavrila s-a clasat pe primul loc in tara intre inspectorii scolari

5 Ianuarie 2006
566 Vizualizari | 0 Comentarii
•Camelia Gavrila a fost depunctata din cauza ca nu are masteratul, chiar daca are doctoratul •Sefa ISJ Iasi a obtinut la concursul pentru functia de inspector scolar general cel mai mare punctaj din tara

Dupa aproape un an de interimat la conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), s-a finalizat concursul organizat in vederea ocuparii acestui post, iar Camelia Gavrila si-a asigurat scaunul pentru patru ani, atat cat este durata mandatului. In momentul de fata este asteptat ordinul ministerial de numire, iar Camelia Gavrila va fi confirmata pe post de catre prefect. Concursul organizat la Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) s-a dovedit a fi floare la ureche pentru candidatul din Iasi, inspectorul general reusind sa obtina cel mai mare punctaj dintre toti candidatii, inspectori generali ai celorlalte judete din tara. De fapt, este pentru a doua oara cand Gavrila se claseaza in fruntea tuturor inspectorilor generali din tara, dupa concurs. Astfel, in 2000 a obtinut 93 puncte din 100 posibile, iar acum a luat 147 de puncte dintr-un total de 150. Concursul propriu-zis a avut trei probe, o evaluare a curriculum vitae, sustinerea unui test grila pe computer si un interviu in care au fost evaluate calitatea si modul de sustinere a ofertei manageriale si raspunsurile la оntrebarile legate de inspectia si legislatia scolara, management educational si deontologie profesionala. "A fost un moment emotionant pentru ca mi-a amintit de perioada studentiei. Punctajul pe care l-am obtinut este datorat seriozitatii acordate acestui concurs", a declarat Camelia Gavrila, inspector general al ISJ. Sefa ISJ a fost depunctata din cauza ca nu are masteratul, fapt care a determinat-o sa se gandeasca serios la astfel de studii. Mai mult decat atat, are deja conturata ideea despre masterul pe care ar trebui sa-l urmeze. Astfel, cel mai probabil este ca sefa ISJ Camelia Gavrila sa se inscrie la un master oferit de Centrul de Studii Europene din cadrul Universitatii Al. I. Cuza. Daca examinarea pentru functia de inspector general a avut deja loc, concursul pentru inspectorii generali adjuncti, dar si pentru director al Casei Corpului Didactic va fi organizat in luna februarie 2006. In ultima etapa a concursurilor vor fi testati inspectorii scolari, insa concursurile vor fi organizate la nivel judetean, MEC avand doar un reprezentat delegat ca supraveghetor.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1669 (s) | 22 queries | Mysql time :0.043277 (s)