National

Camera Deputatilor a adoptat Legea „Big Brother”

Publicat: 23 sept. 2015
1

Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, cunoscuta ca legea „Big Brother„, a fost adoptata de Camera Deputatilor miercuri, cu 187 voturi pentru, 12 impotriva si 22 de abtineri. Propunerea legislativa fusese agreata la Cotroceni in luna mai de liderii partidelor politice parlamentare si a fost initiata de senatorii Vasile Blaga (PNL) si Gabriel Oprea (UNPR) si deputatii Daniel Constantin (ALDE), Alina Gorghiu (PNL), Kelemen Hunor (UDMR), Varujan Pambuccian – (minoritati) si Victor Ponta (PSD). Potrivit acestui proiect de lege,accesul se poate face numai cu autorizarea prealabila a judecatorului.

Vezi si Legea Big Brother, modificata in Senat

„La solicitarea instantelor de judecata sau la solicitarea organelor de urmarire penala ori a organelor de stat cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale, cu autorizarea prealabila a judecatorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului si furnizorii de retele publice de comunicatii electronice pun la dispozitia acestora, de indata, dar nu mai tarziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului si datele de localizare, in conformitate cu prevederile referitoare la protectia datelor cu caracter personal”, se prevede in proiect. Conform proiectului adoptat de Senat, „datele de trafic referitoare la abonati si la utilizatori, prelucrate si stocate de catre furnizorul unei retele publice de comunicatii electronice sau de catre furnizorul unui serviciu de comunicatii electronice destinat publicului, trebuie sa fie sterse sau transformate in date anonime, atunci cand nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicari, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data efectuarii comunicarii, cu exceptia situatiilor prevazute la alin. (2), (3) si (5).

Vezi si Fata cea mare a lui Vadim Tudor se angajeaza. Iata ce job si-a ales

De asemenea, prelucrarea datelor de trafic efectuata in scopul stabilirii obligatiilor contractuale ce privesc abonatii serviciilor de comunicatii cu plata in avans este permisa pana la implinirea unui termen de 3 ani de la data efectuarii comunicarii”.




Adauga un comentariu