Eveniment-Social

Campania de vaccinare antigripală gratuită continuă! Zeci de mii de doze de vaccin au fost trimise la Iași

Publicat: 10 dec. 2020
Doze de vaccin anti-COVID-19
Doze de vaccin anti-COVID-19

Campania de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătătii pentru persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire continuă în această perioadă. Astfel, Ministerul Sănătăţii a distribuit Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi încă 25.200 de doze de tip Influvac, aceasta reprezentând ultima tranşă de vaccin antigripal. Acestea vor fi distribuite la cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, către personalul medico-sanitar dar şi la celelalte  grupe de risc (copii şi bătrâni instituţionalizaţi). Cu tot cu aceasta tranşă, Ministerul Sănătăţii a distribuit 138.766 de doze judeţului Iaşi.

 

Reamintim că în data de 14 septembrie 2020, Ministerul Sănătătii a început campania de vaccinare prin distrubutia primelor doze către direcţiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor. Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a primit atunci 15600 de doze de vaccin antigripal Influvac, iar la sfârşitul lunii septembrie a fost trimisă o noua tranşă, de 4400 de doze de vaccin gripal Vaxigrip, destinate imunizarii copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 3 ani la care este recomandată vaccinarea. Cea de-a treia tranşă, reprezentând 23.400 de doze Influvac, a ajuns la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi pe data de 19 octombrie 2020. Urmatoarele doua tranşe de vaccin antigripal constand în 6350 de doze Vaxigrip şi 23.520 de doze Influvac au fost repartizate la mijlocul lunii noiembrie. Mai precizam ca la inceputul acestei luni, Directia de Sanatate Publica Iasi a primit încă 23.400 de doze de tip Influvac şi 16.896 vaccinuri antigripal Vaxigrip.

 

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

 

Referitor la campania de vaccinare antigripală, conform ultimelor date centralizate, din luna septembrie şi pana in prezent s-au vaccinat 66466 de persoane din judeţul Iaşi. În funcţie de categoriile de persoane, vaccinările au avut loc după cum urmează:

  • persoane cu boli cronice – 24053;
  • medici şi alte categorii de personal – 6888;
  • copii şi bătrani institutionalizaţi – 697;
  • persoane peste 65 de ani – 32717;
  • gravide – 367;
  • copii (6 luni – 59 luni) – 1572;

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. Reamintim că respectarea regulilor de igienă reprezintă o regulă esentială pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

 





Adauga un comentariu