Evenimente

Campionat de minifotbal la Pascani

Publicat: 04 aug. 2011
Fotbaliști amatori, pregătiți-vă! În luna septembrie începe campionatul de minifotbal, competiție înscrisă în calendarul competițional al Federației de specialitate. Până atunci organizatorii fac deja înscrieri, jocurile urmând să se desfășoare între echipe de 6 jucători, la fiecare sfârșit de săptămână, timp de câteva luni de zile. 
Sunt admise echipe formate exclusiv de amatori, lotul putând avea 12-15 jucători, indiferent de vârsta componenților. Data limită a înscrierilor este 31 august, urmând ca în primul week-end din luna septembrie să se desfășoare prima etapă. Echipa câștigătoare va participa le etapele superioare, zonale. Competiția are o fază națională care grupează cel mai bune 24 echipe din țară. „Regulile de joc sunt cele pentru minifotbal, meciurile disputându-se în sistem campionat. Va fi și o taxă de participare, de 300 de lei, banii urmând a fi folosiți după cum se va stabili la ședința tehnică”, a precizat Șerban Neamțu, reprezentant al Asociației de minifotbal din Pașcani, organizatoare al campionatului.
Înscrierile se pot face la Alin Râșcu, telefon 0769.42.88.22


loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit