News Flash:

Campionatul incepe cu o amanare

19 Decembrie 2000
958 Vizualizari | 0 Comentarii
•Handbalistele de la CFR-CSM Iasi XXI s-au intors din cantonament •Partida cu Fibrex din prima etapa va fi probabil amanata

Timp de o saptamana, in intervalul 10-17 decembrie, handbalistele de la CFR-CSM Iasi XXI au fost cantonate la Vatra Dornei pentru pregatirea fizica in noul sezon, antrenamentele continuand in aceste zile in Iasi. Per total, elevele lui Veniamin Lupan au efectuat in statiunea montana 19 antrenamente fizice, cate trei pe zi, in sistem 3 - 3 - 2 (trei sedinte luni, trei marti, doua miercuri etc), jocul cu mingea urmand sa fie reluat in aceasta perioada, pana la sfarsitul anului, cand sunt preconizate si disputarea unor partide amicale. De remarcat ca in cantonament au fost, pe langa senioare si 12 junioare III de la Liceul cu Program Sportiv din Iasi, stagiul fiind extrem de benefic pentru toate sportivele. In ceea ce priveste meciurile amicale, antrenorul Lupan a precizat ca sunt in vizor echipe din Bucuresti si Brasov, in urmatoarele zile urmand sa fie stabilite datele de disputare si locul. Referitor la prima etapa din campionat, cand iesencele intalnesc pe teren propriu formatia nemteana Fibrex Nylon Savinesti, Lupan a efectuat deja demersurile de amanare pentru o data ulterioara, stabilita de federatie. "Nu stiu daca va fi gata sala pana pe 6 ianuarie cand trebuie sa jucam cu Fibrex, de aceea am solicitat secretarului general al FR Handbal sa amane acest meci. Nu putem juca la Vaslui, pentru ca este prima etapa si avem nevoie de sprijinul publicului", a precizat Veniamin Lupan.

Curs international de perfectionare a antrenorilor

Timp de trei zile, la Bucuresti s-a desfasurat un curs international de perfectionare a antrenorilor, actiunea fiind organizata de Federatia Romana de Handbal. Au fost "instruiti" in capitala foarte multi tehnicieni din handbalul romanesc si nu numai, de la toate categoriile de varsta, cursurile, ce s-au intins pe durata a trei zile, fiind tinute de specialisti romani dar si din alte tari reprezentate la Campionatul European de handbal feminin gazduit in ultima saptamana de Bucuresti si Rm. Valcea. La actiunea la care a fost prezent si antrenorul iesean Veniamin Lupan s-au dezbatut probleme tehnice si tactice, "profesorii" venind cu noi idei in ceea ce priveste tactica de joc in finalurile de meci, aspecte de pregatire a contraatacurilor, accidente la tinerii sportivi, traumatologii, dopaj, dezvoltarea capacitatii de vointa a jucatorilor, antrenamentul modern, dezvoltarea fortei de aruncare a mingii, metode psihologice etc. De asemenea, antrenorii au putut urmari meciurile Campionatului European, Veniamin Lupan spunand ca "rezultatul obtinut de echipa Romaniei este foarte bun. In conditiile in care Musi a fost lasat singur la echipa in fata atator probleme de efectiv, consider ca locul IV obtinut de reprezentativa noastra este un succes extraordinar. Este adevarat, se putea mai mult, dar trebuie avute in vedere conditiile in care Romania a participat la aceasta competitie".

Narcis POHOATA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1647 (s) | 22 queries | Mysql time :0.049853 (s)