News Flash:

Campionii de la Calin, in pierdere de forma

27 Martie 2007
936 Vizualizari | 0 Comentarii
• In derbiul etapei a XXIII-a din cadrul primului esalon al Diviziei Galactice Timisoreana, campioana en-titre Calin a pierdut cu scorul de 0-2 in fata echipei Difpres • In urma acestui rezultat, echipa campioana a coborat pe locul 3 in ierarhia interna


Competitia firmelor din judetul Iasi, Divizia Galactica Timisoreana, a programat la sfarsitul saptamanii trecute meciurile rundei cu numarul 23 din primul esalon. Partidele, gazduite de baza sportiva a Politiei Municipale din parcul Grigore Ghica Voda, au fost spectaculoase si pline de dramatism. Si, cum ii sta bine unei astfel de competitii, au aparut si surprizele. Poate cea mai mare surpriza este infrangerea suferita de campioana en-titre Calin, in fata echipei Difpres, scor 0-2, in derbiul acestei etape. Dupa acest esec, echipa Calin a coborat pe locul trei in clasament si a ajuns acum la 4 puncte distanta fata de liderul la zi, Magic, care a invins in devans pe Casa Nostra cu scorul de 5-1. Astfel, in urma acestor rezultate, pe primul loc in clasament se afla formatia Magic, cu 60 de puncte, urmata de Difpres, marea invingatoare a rundei de sambata, cu 57 puncte, si de campioana en-titre, Calin, care are doar 56 de puncte.

Pe locul patru, primul in afara podiumului, se afla formatia RAJAC, cu 54 de puncte, cu 4 mai mult decat ocupanta locului 5, Amo. Turneul de mini-fotbal se incadreaza in programul Sportul pentru toti si cuprinde doua esaloane. Prima liga a acestei competitii reuneste la start 18 echipe, care vor juca fiecare cu fiecare, tur-retur, dupa care se va intocmi un clasament, iar primele 4 formatii vor disputa un play-off, care va desemna echipa campioana, in timp ce ultimele 6 grupari vor lupta in play-out pentru evitarea locurilor care duc automat in esalonul secund. Campioana acestei editii va participa la o faza nationala de mini fotbal, intr-un program derulat de Federatia Romana de Fotbal (FRF), in colaborare cu UEFA. In afara partidelor din prima liga, s-au disputat si mai multe jocuri din Divizia B - Radio HIT. Cel mai interesant joc a fost cel dintre Iasi 007 si liderul la zi, Vulturii, incheiat cu victoria celei de-a doua echipe, cu scorul de 3-2. De asemenea, Navoby a trecut cu scorul de 7-2 de IGS, iar Karina i-a spulberat pe cei de la Amicii cu un sec 9-0. In urma acestor partide, pe primul loc in esalonul secund se mentine formatia Vulturii, cu 57 de puncte, din 21 partide, urmata la mare distanta de UTI, cu 50 puncte, din 22 jocuri. Etapa viitoare din cele doua ligi se va disputa la sfarsitul acestei saptamani pe terenul sintetic de la baza sportiva a Politiei Municipale, din parcul Grigorie Ghica Voda.



Rezultate etapa 23

Salvarea - Auto Driver 3-5
FC Valea - Gaska 5-13
Calin - Difpres 0-2
Amo - Coloseum 3-2
Dinamo - Gold&Platin 6-2
Luk Oil - Salt Guard 8-4


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1371 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018193 (s)

loading...