News Flash:

Canalele Marii Britanii

28 August 2009
882 Vizualizari | 0 Comentarii
Canalele Marii Britanii
La inceputul secolului al XIX-lea, Anglia, Scotia si Tara Galilor erau strabatute de o retea de canale de aproape 6000 km lungime. De ce au fost construite ele? Mai sunt folosite in prezent? In secolul al XVIII-lea, revolutia industriala a impus in Marea Britanie schimbari majore in ce priveste transportul materiilor prime si al produselor finite. Era absolut necesar sa se asigure un transport ieftin si rapid. Pana atunci se folosisera atelajele de cai. Insa pe timp de iarna, drumurile pe care caii trageau carutele incarcate cu marfuri erau brazdate de fagase atat de adanci si noroiul era atat de mare, incat deveneau impracticabile. In schimb, de pe mal, un singur cal putea trage, usor si rapid, pe un canal o barca incarcata cu pana la 30 tone de marfa. In 1761, ducele de Bridgewater a dorit sa se construiasca un canal care sa faca legatura intre minele sale de carbune si Manchester. Orasul se afla la 16 km distanta si era piata de desfacere pentru carbunele extras. Canalul i-a adus ducelui mari profituri. Mai mult, a avut un impact imediat asupra pretului carbunelui, acesta scazand la jumatate. In 1790, s-a realizat un proiect si mai indraznet: reteaua de canale Grand Cross, care a ajuns sa lege patru rauri importante, dar si zona centrala industrializata a Angliei de porturile maritime. In Marea Britanie, incepuse perioada de glorie a canalelor. Construirea si folosirea canalelor Ingineri talentati, printre care James Brindley(un autodidact ce si-a realizat lucrarile fara sa astearna pe hartie vreun calcul ori sa faca vreo schita), au elaborat metode ingenioase de constructie, reusind sa canalizeze apa kilometri intregi pe un teren cu relief destul de variat. Echipe de muncitori, numiti navvies, au construit apeducte, tunele, ecluze si poduri, toate fiind si azi considerate realizari remarcabile. Pentru a transporta marfuri precum carbune, var, piatra de var, caolin, minereu de fier, caramizi si faina s-au construit ambarcatiuni de lemn neacoperite, lungi de circa 20 m si late de vreo 2 m. Aceste barje inguste ofereau servicii de transport pentru materialele perisabile sau pentru cazuri de urgenta. Ele circulau non-stop, iar echipajul nu se oprea din lucru nici noaptea. Pe unele canale, caii erau schimbati la patru ore. Ei reuseau sa traga barci cu carene hidrodinamice, avand pana la 120 de pasageri la bord si o viteza medie de 15 km/h. Ca si barcile rapide, aceste barci aveau prioritate fata de celelalte ambarcatiuni. Cand navigau pe canalul Bridgewater, li se monta laprora o lama mare, care sa taie edecul barcilor ce le ieseau in cale. In aceasta epoca a canalelor, omul de rand putea calatori pentru prima oara ieftin si confortabil pe distante mari. Viata la bordul unei barje nu era deloc usoara. Barcagii munceau din greu si erau expusi pericolelor. Fiind mereu in calatorie, nu prea aveau ocazia de a se instrui si ajungeau, incetul cu incetul, rupti de lume. Bransa barcagiilor si-a creat chiar propria arta. Pe exteriorul barcii, dar si in interiorul cabinei aflate la pupa erau pictate peisaje viu-colorate, motive florale si modele geometrice. In "apartamentul" lor de 3×2 m isi duceau traiul barcagiul, sotia lui si copiii lor. Insa acesti oameni ai apelor au reusit sa compenseze lipsa spatiului gasind solutii ingenioase: paturi pliante si dulapioare ascunse. Politele erau decorate cu dantele crosetate, iar portelanurile frumoase si decoratiunile de bronz din jurul sobei straluceau in lumina. Toate acestea creau o atmosfera calda, primitoare. Totusi, din cauza marfii transportate, se facea adesea multa murdarie. Insa, desi avea multa treaba de facut, harnica sotie a barcagiului reusea sa tina familia si barca foarte curate. Pana si ornamentul din franghie din jurul echei era frecat pana stralucea de curatenie, spre cinstea vrednicei femei! Desi au intrat in declin, n-au fost date uitarii! In 1825, cand reteaua de canale era aproape finalizata, s-a dat in folosinta una dintre primele cai ferate publice, construita de George Stephenson: de la Stockton la Darlington. Astfel isi facusera aparitia locomotivele cu aburi. In urmatorii 20 de ani, caile ferate au preluat transportul de marfuri, iar canalele au ajuns sa nu mai fie folosite si sa fie lasate in paragina. Unele chiar au fost cumparate de companii feroviare ca sa nu mai existe concurenta. Dupa Primul Razboi Mondial, declinul canalelor a continuat, fiind construite sosele tot mai bune. Nici cei mai optimisti nu le-au mai dat canalelor sanse de supravietuire. Gratie eforturilor depuse in ultimii 50 de ani, canalele nu au fost totusi date uitarii. Desi unele barci transporta marfuri si astazi, altele au fost restaurate si folosite ca locuinte ori ca vaporase de vacanta. Cu ajutorul lor pot fi admirate unele dintre cele mai frumoase peisaje britanice, unde omul nu si-a pus pana acum amprenta. Peste 3000 km de canale sunt in prezent practicabile. Admiratorii vechilor barje au reinsufletit aceste ambarcatiuni frumos ornamentate, folosite pentru activitati recreative. Acum circula pe canale mai multe barci decat in perioada lor de glorie, cand transportau marfuri. Iar canalele sunt restaurate in acelasi ritm in care au fost construite cu 200 de ani in urma. Insa nu doar cei ce se plimba cu barca pe canale se bucura de refacerea acestor cai navigabile. Intrucat de-a lungul canalelor s-au creat "parcuri liniare", drumetii, ciclistii si pescarii pot avea acces in zone rurale si in orasele pitoresti mai putin cunoscute. Bazinele care s-au construit pentru a mentine nivelul apei in canale au devenit importante habitate pentru o varietate de plante, pasari si animale. In Marea Britanie, construirea canalelor a marcat inceputul unor mari schimbari. Insa ca o ironie a sortii, canalele ofera acum o cale de evadare din lumea moderna si stresul ei, generat tocmai de schimbarile de acum doua veacuri. Cum se naviga prin tunele Foarte putine tunele au drum de edec. Prin urmare, pana la aparitia barcilor cu autopropulsie, singura modalitate de a trece printr-un tunel era "propulsia cu picioarele", o tehnica destul de periculoasa. La prora, se punea transversal cate o scandura, de o parte si de alta a barcii. Barcagiii se asezau culcati pe spate pe aceste scanduri si, tinandu-se strans cu mainile de ele, propulsau barca cu picioarele, mimand mersul lateral pe zidul tunelului. Intrucat tunelul era slab luminat, in general de o singura lumanare, barcagii puteau oricand sa puna piciorul gresit si sa cada in apa. Unii au murit zdrobiti intre carena si zidul tunelului. Reteaua de canale avea 68 km de tunele, iar pentru traversarea celor mai lungi erau angajati barcagii profesionisti. Cel mai lung tunel, redeschis in prezent, este cel din Standedge, Yorkshire, si are o lungime de 5 km.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3025 (s) | 22 queries | Mysql time :0.178638 (s)