News Flash:

Cancerul bucal este din ce in ce mai frecvent in randul tinerilor

26 Martie 2007
26958 Vizualizari | 2 Comentarii
Cancerul bucal este din ce in ce mai frecvent in randul tinerilor
• Medicii de specialitate au observat ca, de la an la an, tot mai multi tineri sunt diagnosticati cu cancer oro-facial • Unul dintre factorii principali care pot duce la aparitia cancerului oral este tutunul asociat cu bauturi alcoolice tari • Medicii de specialitate au afirmat ca aceasta afectiune debuteaza sub forma unor pete rosii mici sau albe localizate in gura, mai ales pe partea interioara a obrajilor • Tumorile oro-faciale au un impact mult mai mare asupra evolutiei starii de sanatate a populatiei • Lipsa educatiei are efecte nocive: majoritatea bolnavilor care se prezinta la Clinica Buco-Maxilo-Faciala din cadrul spitalului Sf. Spiridon se prezinta la doctor cand deja cancerul este intr-un stadiu destul de avansat


Medicii de specialitate au observat ca, in ultimii ani, se inregistreaza o crestere a numarului de persoane diagnosticate cu cancer oro-facial. Alarmant este faptul ca aceasta boala se depisteaza la persoane din ce in ce mai tinere. In general, cancerul oro-facial era considerat o boala a populatiei varstnice, dar se evidentiaza o crestere in randul populatiei tinere. Conform statisticilor, cancerul oro-facial reprezinta un procent de maximum 10 la suta, iar comparativ cu alte localizari ale cancerului, cancerul oro-facial are o evolutie mai rapida si sechele mutilante post-operatorii. Tumorile oro-faciale au un impact mult mai mare asupra evolutiei starii de sanatate a populatiei. Aproape zilnic, la Clinica Buco-Maxilo-Faciala din cadrul Spitalului Sf. Spiridon doi-trei bolnavi sunt operati din cauza unei astfel de tumori, clinica in care sunt internati pacienti din toate judetele Moldovei.

Factori de risc

Ca orice tumora, cauzele aparitiei cancerului oro-facial sunt multiple si de multe ori necunoscute. Medicii de specialitate sustin ca printre principalii factori implicati in dezvoltarea bolii canceroase se afla tutunul si alcoolul si iritatiile cronice ale mucoasei bucale. Tutunul asociat cu alcoolul este considerat principalul factor de risc in aparitia unei tumori oro-faciale. De asemenea, un alt factor de aparitie a cancerului de buza poate fi expunerea prelungita la soare, mai ales persoanele care lucreaza la camp. Totodata, scaderea imunitatii organismului este un alt factor care poate duce la o forma de cancer, inclusiv cel oral.



Pete rosii sau albe in gura

Medicii de specialitate au afirmat ca aceasta afectiune debuteaza sub forma unor pete rosii mici sau albe localizate in gura, mai ales pe partea interioara a obrajilor. De obicei, acesti noduli apar fara o cauza anume, pe cerul gurii, interiorul obrajilor, nivelul gingiilor, pe limba, etc. Bolnavul acorda prea putina atentie acestor noduli, pentru ca nu sunt insotiti de durere. Este foarte indicat ca populatia sa se prezinte regulat la medicul stomatolog pentru ca astfel de noduli sa poata fi depistati la timp, in faza incipienta a bolii.



Cum prevenim

Pentru a preveni aparitia unei astfel de tumori, in primul rand trebuie eliminati factorii care o pot declansa. Persoanele care fumeaza si obisnuiesc sa consume bauturi alcoolice tari trebuie sa renunte la acest obicei. Trebuie evitata expunerea prelungita la soare si sa existe o dieta echilibrata. Consumul de fructe proaspete ajuta organismul sa lupte cu factorii care ar putea declansa cancerul oral. Un lucru extrem de important este depistarea din vreme a oricarei forme de cancer, iar administrarea la timp a tratamentului poate duce la o vindecare completa. Din pacate, majoritatea bolnavilor care se prezinta la Clinica Buco-Maxilo-Faciala din cadrul spitalului mentionat se prezinta al doctor cand deja cancerul este intr-un stadiu destul de avansat. Din lipsa de educatie, bolnavii ajung la medic cu boala in stadiu foarte avansat si nu de putine ori nu se mai poate face aproape nimic pentru salvarea vietii bolnavului.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cum prevenim
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Gaby  | #131156
Cum sa imi dau seama daca sufar de asa ceva. Mi-au aparut pe limba pete mici si rosii si sincer nu ma simt chiar asa bine in legatura cu asta. Asta s-a intamplat cand m-am lasat de fumat dar nu stiu daca poate fi ceva serios pentru ca nu am fumat mai mult de doua luni si nu fumam nici regulat. Exista vreo sansa sa patesc asa ceva asa repede? Va rog mult astept raspuns
gina  | #602312
nu va faceti griji, nu mai fumati si incercati sa faceti gargara cu solutia antibacteriana Trachisan. Daca nu va ajuta in cateva zile mergeti la medic.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1498 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027545 (s)