Actualitate

Când ar putea fi remaniată Monica Anisie – SURSE

Publicat: 25 sept. 2020
Monica Anisie explică
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, ar putea fi remaniată, spun surse din cadrul PNL. Monica Anisie nu mai are sprijinul multor colegi de partid, care cer demiterea ei de urgenţă. Liberalii îi reproşează acesteia nenumăratele bâlbe din mandatul său, dar mai ales proasta organizare a începutului de an şcolar.

Tot mai multe voci din PNL îi cer premierului să o elibereze din funcţie cât mai repede pe Monica Anisie, fiind veriga slabă din guvern.

Liberalii spun că modul defectuos de organizare a începutului de an şcolar a atras multe critici din partea părinţilor.

Când ar putea fi remaniată Monica Anisie

Liberalii spun că Monica Anisie ar fi trebuit să fie remaniată de foarte mult timp, dar premierul Ludovic Orban se încăpăţânează să o susţină pe Anisie în guvern, mai ales în această perioadă a alegerilor.

Potrivit surselor citate, abia după alegerile parlamentare din 6 decembrie, ministrul Educaţiei ar putea să fie înlocuit din funcţia pe care o deţine.

Temerea premierului Ludovic Orban în ce priveşte o remaniere a lui Anisie este legată de o posibilă instabilitate a guvernului care ar putea să creeze un prejudiciu de imagine în această perioadă PNL, dar şi guvernului.

Peste 10.000 de părinți cer demisia ministrului Monica Anisie

Peste 10.000 de părinți au semnat o petiție online prin care cer demisia ministrului Educației, Monica Anisie. Cei care au semnat petiția sunt nemulțumiți de modul în care a fost gestionată deschiderea școlilor și cer ca elevii să nu mai poarte măști în interiorul unităților de învățământ.

Prin semnarea acestei petiții, părinții cer public demisia ministrului Educației, Monica Anisie. Printre altele, părinții spun că a gestionat prost deschiderea anului școlar și sunt nemulțumiți că cei mici trebuie să poarte măști în timpul orelor de curs, dar și pentru faptul că nu au voie să iasă în pauze.

Care sunt motivele celor care au semnat petiția

În această petiție semnată, părinții reclamă faptul că elevii de vârste mici nu pot purta masca între 6 și 8 ore pe zi și își doresc ca aceștia să aibă pauze în care să poate ieși la aer, nu să meargă doar la toaletă și să se întoarcă în clase.

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a lansat o petiție prin care se solicită demisia ministrului Educației, Monica Anisie.

„Solicitarea vine în urma situației în care se găsește învățământul românesc, din cauza lipsei unui proiect concret privind desfășurarea anului școlar 2020 – 2021, a lipsei transparenței și comunicării, precum și a numeroaselor sesizări primite în acest sens”, au transmis reprezentanții FACIAS.

În același timp, ei spun că normele privind măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățământ, elaborate de  Guvernul României, sunt neclare, lacunare și că astfel încalcă drepturile fundamentale din Constituție: dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la învățătură.

„Pentru a asigura un viitor demn tinerilor și copiilor României, educația trebuie să fie una la cele mai înalte cote și nimic din ceea ce a făcut ministrul Monica Anisie nu a demonstrat că poate gestiona cu responsabilitate și profesionalism situația din învățământul românesc. Un alt argument este lipsa asumării răspunderii din partea doamnei ministru și a instituției pe care o conduce, răspundere care a fost așezată pe umerii părinților, elevilor și cadrelor didactice. Situația epidemiologică este una care nu poate fi tratată cu lejeritate, iar lipsa unor măsuri eficiente de protecție nu va duce decât la agravarea problemelor”, spun cei de la Fundația care veghează asupra respectării drepturilor cetățenilor, în relația acestora cu Statul Român.  Cei care doresc să semneze petiția, o pot face accesând linkul de mai jos: https://www.petitieonline.com/cerem_demisia_ministrului_educaie.





Comentarii
  • O să fie remaniere și la Iași, n-ai grijă. Problema e alta, să nu schimbăm proștii lor cu proștii noștri. Sau proștii noștri cu proștii lor. Nu știu dacă ați observat, funcțiile au devenit apanajul proștilor, un om inteligent n-ar rezista acolo. Iar articolul e plin de prostii, adevăratele păcate ale sistemului nici măcar n-au fost abordate. În sistemul de învățământ, politrucii mestecă rahat de peste 3 decenii. Mă și mir cum dracul n-au dat în hepatită sau icter, de atâta rahat ce au mâncat. Experți în educație închipuiți, pseudo-savanți psiho- pedagogi științifico-fantastici și alte soiuri de pierde-vară. Nici un profesor decent nu s-ar băga în troaca asta, absolut porcească.

  • Adunatura de escroci si incompetenti care au distrus Invatamantul.
    Vedeti vreun director sau inspector scolar fara sprijin politic?
    Sunt plantati pe functii pentru a servi afacerilor protectorilor.

Adauga un comentariu