News Flash:

Cand ne lipsesc idolii...

26 Iunie 2000
627 Vizualizari | 0 Comentarii
N-ar fi prima oara cand se spune ca sportul este o forma esentiala a culturii. E un lucru foarte adevarat, pe care il accepta cei mai multi dintre culturologi si specialisti si, mai mult decat atat, sportul este o forma superioara de cultura, pentru ca reuneste in continutul sau multe dintre posibilitatile si aspiratiile umanitatii. Peste aceste argumente semnalate, oarecum, in truism, sportul este modul de intalnire al complexului de valori ale omului intrat in actiunea lui fundamentala: competitia. Se poate aminti aici ca in societatile antice, exemplare prin felul in care priveau dezvoltarea personalitatii individului, sportul era primordial, iar tinerii porneau in formarea pentru viata prin miscare si exercitiu fizic. In plus, superioritatea unei comunitati fata de alta se declara in urma intrecerilor sportive. Daca ar fi sa-i amintim pe greci ori latini, nu avem decat de spus ca de la ei au venit modelele competitiilor pe care le practicam si azi. Pe de alta parte, in competitia sportiva participantii erau solicitati atat pentru abilitatile si talentul fizic, dar si pentru inteligenta si forta spirituala. Nu intamplator, nevoia de idoli a omului se orienta catre vedetele din arena. Lucru valabil si azi, si chiar speculat pe foarte multe planuri, daca ar fi sa avem in vedere industriile care apar in lumea competitiei.
Spun toate acestea doar pentru ca mai urmarim si zilele acestea jocurile Campionatului European de Fotbal, in faza finala, cu bucuria si tristetea ca am fost si noi, dar nu mai suntem acolo. Sub presiunea acestui important eveniment continental multe dintre activitatile comunitatilor de tot felul au intrat intr-o faza speciala. S-au modificat orarele de functionare ale institutiilor, ale magazinelor, ale crasmelor, a avut loc o explozie publicitara pe toate canalele de informatii, au fost amanate unele evenimente, s-au propus altele, si tot asa. Sfera aceea din piele, obiect atat de simplu, de altfel, a produs o reconversie sociala generala. Si n-a fost un simplu moft.
Imi amintesc una din serile din cadrul Zilelor Eminescu de la Botosani, cand pentru un meci cu miza importanta, toata scriitorimea a lasat cartile si polemicile de-o parte si s-a imbulzit in sala cu televizor, nediscutand altceva decat fotbal, pana la ziua.
Astfel stand lucrurile, trebuie sa avem realismul de a spune ca evenimentele sportive, din care ne alegem idolii si bucuriile, cu totii, oameni simpli ori savanti, hoti plini de bani sau sclavi ai democratiei postdecembriste, devin fapte de cultura la nivelul general al societatii, care reusesc sa descatuseze energii si pasiuni cum altadata literatura, teatrul ori muzica, la filarmonica.
De la Amsterdam la Iasi nu-i decat un pas, dar unul lung, chiar si pentru saritorii cu prajina. Cand s-a calificat Romania in sferturile de finala ale Euro 2000, si cand am vazut reactia unui oras intreg fata de acest eveniment, m-am gandit la un singur lucru: ca Iasul este un oras lipsit de idolii elementari ai unei comunitati - sportivii; ca Iasul nu are aceasta forma elementara de cultura - sportul; ca este una dintre lipsurile fundamentale, pentru o urbe cu jumatate de milion de locuitori. Si pentru ca vorbeam de fotbal, nu mai comentez decat faptul ca este o rusine sa nu ai o echipa, macar de jumatatea clasamentului, in divizia nationala. Intr-un oras care era, in vremuri de glorie, unul dintre primele trei centre sportive ale tarii, producand campioni si vedete la mai toate disciplinele. Din pacate, se observa o foame de eveniment sportiv la Iasi, asemanatoare foamei de bani si de paine. Orasenii sufera pentru insuccesul generalizat, si traiesc apatia moldoveneasca a luptei pentru evitarea retrogradarii din divizia B. Acesta este Iasul sfarsitului de mileniu! Iar sperantele noastre sunt limitate. Administratia locala, ocupata cu desfiintarea economica a urbei si infiintarea clasei ciocoiesti, nu traieste nici un orgoliu pentru sport. O fac mult mai eficient si pasional orasele din toata tara, dar nu Iasul. Daca primarului nu-i place futbolul, atunci traieste cu impresia ca nici altora nu le trebuie. Si gata! Dar ramane rusinea. Asa cum si celelalte forme ale culturii, fie ea arta, invatamant, turism, sau ce mai intra aici, oricum, foarte multe domenii sociale (la limita, toate) au ramas niste umbre, sau nici atat. E o tactica de neam prost...
Ma indepartez de genul acesta de insalubritate si ma gandesc din nou la marii sportivi. La Euro 2000 am jucat si noi ce-am putut, cu greselile de rigoare, pentru care exista vinovati, dar va las pe dumneavoastra sa-i numiti. Oricum, onorabil. Simt insa tristetea retragerii lui Hagi. Nu puteam sa-i cerem mai mult, e clar. Dar mie imi va fi dor de el, uneori, pentru ca plecarea lui seamana cu cea a unui artist care se retrage. Seamana cu 1883 pentru Eminescu, sau cu atat de multe plecari, pe care le cere natura lucrurilor, desigur. Asa cum ne pleaca parintii, cateodata, si uita sa se mai intoarca. Mergem noi mai departe, dar sa dea Domnul ca nationala Romaniei sa nu ajunga, pastrand proportiile, un Poli Iasi pentru care incep sa moara si amintirile anilor de glorie...
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1262 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018792 (s)

loading...