Actualitate

Când vor reveni suporterii pe stadioane. Ministrul Tineretului şi Sportului a făcut anunţul – VIDEO

Publicat: 07 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Când vor reveni suporterii pe stadioane. Ministrul Tineretului şi Sportului a făcut anunţul - VIDEO
Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a explicat că, în acest moment, nici nu se poate pune problema pentru revenirea suporterilor pe stadioane, acest lucru fiind posibil doar în momentul în care numărul infectărilor cu noul coronavirus va scădea spre zero.

”Nu pot ca ministru să dau un orizont de timp, nu mă pot hazarda. Pot să vă spun că suntem pregătiți cu legislația și regulile de acces pe stadioane (…) Doar în momentul în care numărul infectărilor va scădea spre zero, doar atunci va fi posibil să luăm în calcul accesul suporterilor pe stadioane. În momentul acesta, nu suntem în această situație și regret.”, a spus Ionuț Stroe.

Suma de care poate beneficia un club

Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului, a susţinut o conferinţă de presă, astăzi, 7 iulie 2020, prin care a prezentat câteva proiecte pentru sprijinirea sportului din România în viitorul apropiat.

Măsurile ţintesc dezvoltarea sportului în rândul tinerilor şi juniorilor, care vor putea beneficia de vouchere pentru a se legitima la cluburile sportive. Mai mult, cluburile şi federaţiile vor putea beneficia şi ele la rândul lor de sume impresionante. 200.000 de euro este suma maximă care va putea fi acordată unui club/federaţie pentru a dezvolta infrastructura pentru copii şi juniori:

„Una dintre măsuri este legată de sprijin acordat cluburilor. Granturi de sprijin pentru structurile sportive din România. De aceste granturi vor beneficia în egală măsură cluburile private, cele de stat şi bineînţeles federaţiile. Valoarea totală a proiectului se va situa în jurul a 180 de milioane de euro din fonduri europene. Finanţarea asigura prin aceste granturi de maxim 200.000 de euro şi se va acorda o singură dată. Vorbim despre investiţii în terenuri de antrenament, de pregătire, de iniţiere pentru tineri. Vorbim de cabinete medicale, de mici centre de recuperare, dotări aferente pentru specializări în zona medicinei sportive. Noi tehnologii pentru monitorizarea performanţei sportive. Echipemente de nivel performant şi semiperformant.

Aproximativ 1500 de structuri sportive vor beneficia de acest grant. Va intra în vigoare printr-o schemă de ajutor care va fi aprobată de comisia europeană. Se adresează federaţiilor, cluburilor sportive şi prin această măsură ne dorim să sprijinim cluburile pentru consolidarea investiţiilor în infrastructura sportivă pentru zona de antrenamente, de iniţiere”, a spus Ionuţ Stroe într-o conferinţă de pre

Vouchere pentru copii

Ministrul Tineretului şi Sportului a anunţat că vor fi disponibile şi mai multe vouchere care vor ajunge direct în posesia beneficiarilor:

„Acordarea de vouchere pentru copii care se legitimează la un club sportiv pentru practicarea unui sport de performanţă. Este o măsură bugetata cu 30 de milioane de lei, iar numărul beneficiarilor direcţi se situează la aproximativ 100.000 de copii.

Astăzi în România avem legitimaţi puţin peste 80.000 de copii, dintre care activi aproximativ 55.000. La nivel de senior sunt aproximativ 75.000 activi, e o mare diferenţă şi o situaţie paradoxală. În România avem mai mulţi seniori decât copii care practică sportul într-o formă legitimată. Este îngrijorător că în această ţară numărul copiilor care fac sport este mult subdimensionat. Riscăm că pe viitor, dacă nu acţionăm urgent, să sufocăm sportul românesc. Din păcate, suntem pe locul 2 la obezitate infantilă în Europa.

Cred că acest program al voucherelor pentru sport va aduce acel plus prin care statul poate să încurajeze copiii să practice sportul într-o formă organizată. Dorim să îi îndreptăm pe toţi copiii către o formă organizată. Vocherul va fi acordat beneficiarului direct, prin tutorele legal. Condiţia e că acel copil să rămână cel puţin 1 an legitimat. Clubul trebuie să dovedească că are activitate sportivă relevanta. Cuantumul voucherului va fi de 300 de lei per copil. Va susţine cheltuielile legate de echipamentul sportiv şi alte lucruri necesare. Programul va începe din toamnă”, a mai spus Ionuţ Stroe.

Adauga un comentariu