News Flash:

Canotajul completeaza zestrea de medalii a Romaniei

18 August 2008
786 Vizualizari | 0 Comentarii
Canotajul completeaza zestrea de medalii a Romaniei
Georgeta Andrunache si Viorica Susanu au castigat proba de dublu rame din cadrul intrecerilor de canotaj de la Jocurile Olimpice din China • "Acum, copilul meu va intelege de ce am plecat de acasa", a declarat Georgeta Andrunache • Marea dezamagire a romanilor avea sa vina insa in proba de 8+1, acolo unde echipajul Romaniei a obtinut doar medalia de bronz • Dupa 12 ani in care a dominat aceasta proba, Romania a pierdut aurul olimpic, spre dezamagirea tuturor Lacrimi si bucurie la Beijing. Canotajul, care a adus de atatea ori bucurie in sufletele romanilor, a completat din nou zestrea de medalii a delegatiei tricolore. Mai intai, Georgeta Andrunache si Viorica Susanu au castigat proba de dublu rame din cadrul intrecerilor de canotaj. Echipajul Romaniei a condus cursa mai bine de 1500 m, dupa un inceput mai bun al echipajului german format din Lenka Wech si Maren Derlien. Venite din pozitia a patra, Andrunache si Susanu au recuperat foarte bine pana la jumatatea cursei, dupa care au atacat titlul olimpic la mare lupta cu Yulia Bychyk si Natalia Helakh din Belarus. In cele din urma, pe pozitia secunda a terminat echipajul chinez format din You Wu si Yulan Gao, cu bielorusele Bychyk si Helakh pe pozitia a treia. Echipajul romanesc era campion olimpic en-titre al probei pe care o castigase si in anul 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena. "Acum, copilul meu va intelege de ce am plecat de acasa", a declarat Georgeta Andrunache, imediat dupa ce a terminat cursa. Canotoarea Georgeta Andrunache, care a castigat, sambata, cea de-a cincea medalie olimpica de aur din cariera, le-a egalat pe Nadia Comaneci si Elisabeta Lipa in fruntea clasamentului sportivilor romani cu cele mai multe titluri la Jocurile Olimpice. Andrunache a avut ieri sansa de a obtine a sasea medalie olimpica, la 8+1, si sa devina cea mai valoroasa sportiva olimpica din istoria Romaniei, insa nu a reusit. Georgeta Andrunache, in varsta de 32 de ani, are in palmares cinci titluri olimpice, doua la JO 2000 de la Sydney (la dublu rame fara carmaci si 8+1), doua la JO 2004 de la Atena (la dublu rame fara carmaci si 8+1) si una la JO 2008 de la Beijing, obtinuta sambata, alaturi de Viorica Susanu, la dublu rame fara carmaci. Canotoarea romana are un palmares impresionant, care mai cuprinde 11 medalii la Campionatele Mondiale, dintre care cinci de aur, 4 de argint si doua de bronz. Romania pierde aurul la 8+1 dupa 12 ani Marea dezamagire a romanilor avea sa vina insa in proba de 8+1, acolo unde echipajul Romaniei a obtinut doar medalia de bronz. Proba a fost dominata clar de SUA, Romania parea ca va incheia pe locul al doilea, dar pe ultimii metri a fost depasita la doar cativa milimetri de echipajul Olandei, care a furat argintul tricolorelor. SUA au castigat cursa cu timpul de 6min05sec34/100, urmata de Olanda (6min07sec22/100) si Romania (6min07sec25/100). Romania, campioana olimpica in 1996, 2000 si 2004, a pornit mai greu in cursa, ocupand locul 3 la 500 m (dupa SUA si Canada), locul 2 la 1.000 m si la 1.500 m (dupa SUA). Pe ultimele sute de metri, Romania a incercat sa prinda echipajul SUA, dar din urma s-a apropiat amenintator Olanda, care a suflat medalia de argint pentru numai 3 sutimi. Ambarcatiunea Romaniei a fost alcatuita din Constanta Burcica, Viorica Susanu, Rodica Serban, Eniko Barabas, Simona Musat, Ioana Papuc, Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Elena Georgescu. Echipajul Statelor Unite a inceput in forta cursa, conducand pe intrega distanta a intrecerii, Romania avand o intarziere de 98 de sutimi la primul punct de cronometraj. Reprezentantele Romaniei au urcat pe doi la 1000 metri, depasind Canada, diferenta fata de liderele cursei crescand la 1.78 sec. Ecartul dintre cele doua echipaje a continuat sa creasca in defavoarea tricolorelor, care cu 500 metri inaintea finalului aveau de recuperat 2.05 secunde. Finalul a fost unul lipsit de emotii pentru prima pozitie, echipajul din Statele Unite trecand primul, cu timpul de 6 minute, 5 secunde si 34 de sutimi, pe doi terminand Olanda, la o intarziere de 1.88 sec. Romania a obtinut bronzul olimpic, la 1.91 sec. in spatele noilor campioane. Pentru Romania aceasta este prima infrangere in cursa olimpica feminina de 8+1, dupa aurul obtinut la Atlanta (1996), Sydney (2000) si Atena (2004). In 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena, echipajul de 8+1 al Romaniei format din Aurica Barascu, Georgeta Damian, Rodica Florea, Liliana Gafencu, Elena Georgescu, Doina Ignat, Elisabeta Lipa, Ioana Papuc si Viorica Susanu a cucerit titlul olimpic. Romania a ratat cel de-al 4-lea aur consecutiv in aceasta proba. Ultimul bronz la 8+1 rame dateaza din 1980, de la JO de la Moscova.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1541 (s) | 22 queries | Mysql time :0.032985 (s)