News Flash:

Capodopere de arta pe cale de a fi distruse

11 Martie 2003
1035 Vizualizari | 0 Comentarii
•Instalatia de alimentare cu agent termic de la Palatul Culturii risca sa explodeze in orice clipa •Conducerea CET a anuntat ca la aceasta institutie trebuie amenajat neaparat un punct termic •O inundatie ar putea afecta serios operele de arta •Conducerea Complexului Muzeal Moldova intarzie sa ia masuri, dar se gandeste la o solutie Conducerea CET Iasi a informat autoritatile locale ca instalatia de caldura de la Palatul Culturii nu rezista la presiunea cu care primeste in prezent agentul termic din retea. Inginerii centralei electrotermice de la Iasi au atentionat ca pentru reglarea presiunii agentului termic este necesara amenajarea unui punct termic care sa alimenteze Palatul Culturii. "Punctul termic este necesar pentru mai multa siguranta. Se poate intampla sa sara toate supapele de caldura", a declarat ieri directorul CET Iasi, Ion Mihai. In termeni simpli, la o presiune a agentului termic putin mai mare decat de obicei, apa clocotita din calorifere va iesi prin toti elementii caloriferelor, iar Palatul Culturii va fi inundat la toate nivelurile. Cu toate ca exista riscul ca apa care tasneste din calorifere sa ajunga direct pe lucrari de o valoare inestimabila (de exemplu, pe una dintre panzele pictate de Murillo sau Grigorescu) si sa le distruga, conducerea Complexului Muzeal Moldova considera ca in prezent operele de arta nu sunt in pericol. "Faptul ca operele de arta sunt in pericol sunt speculatii absurde. Noi cautam solutia cea mai optima pentru a rezolva aceasta problema. Valoarea operelor de arta de aici este inestimabila", a declarat Val Condurache, directorul Complexului Muzeal Moldova. Presiune mai mare pe retea Pana in anul 2002, reteaua de aprovizionare cu agent termic a Palatului Culturii era pe acelasi bransament cu conducta care distribuia caldura Hotelului Moldova. Conducerea CET a luat decizia de a separa cele doua coloane, investind 1,5 miliarde lei. Intre timp, pentru Hotelul Moldova a fost montata o centrala termica. Conducta ce a ramas sa alimenteze doar Palatul Culturii este mult prea groasa pentru suprafata care trebuie incalzita in acest imobil. Presiunea cu care ar putea distribui la un moment dat aceasta coloana agentul termic ar putea fi prea mare pentru ca instalatia de caldura de la Palatul Culturii sa reziste. "Vrem sa achizitionam si sa instalam o centrala termica proprie, care ar reduce cheltuielile cu caldura la 30%. Investitia s-ar amortiza in maximum un si jumatate", a precizat Val Condurache. Pentru amenajarea unui punct termic care sa alimenteze Palatul Culturii ar trebui cheltuiti in jur de 3 miliarde lei. In plus, directorul CET a precizat ca instalarea unei centrale termice la Palatul Culturii ar necesita o investitie mult mai mare, pentru ca aceasta cladire nu este alimentata cu gaz metan. Conducta de gaz metan ar trebui sa fie montata in conditii de maxima siguranta, pentru a nu pune in pericol Biserica "Sf. Nicolae Domnesc". In prezent, factura pentru caldura la Palatului Culturii se ridica la 550 milioane lei. Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1594 (s) | 24 queries | Mysql time :0.029768 (s)