News Flash:

Capul lui Petru Rares a revenit pe pozitie

21 Iunie 2005
1244 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primaria a pus capul lui Petru Rares inapoi unde era •Tinerii care viziteaza parcul stiu cine este autorul actelor de vandalism din urma cu cateva zile, asa ca politistii pot incepe o ancheta in acest caz

Primaria Iasi a dispus trimiterea unei echipe de muncitori de la Directia de Servicii Publice Municipale (DSPM) pentru a reface in cursul zilei de ieri Grupul statuar al Voievozilor. Muncitorii au lipit cu ciment si mortar capul statuii voievodului Petru Rares, iar in cursul zilei de astazi, tot o echipa a primariei va finisa statuia in speranta ca aceasta va deveni aproape ca noua. "Incercam sa reconditionam statuia care a fost vandalizata. Speram ca va arata ca noua dupa ce o vom finisa. Am depus si o plangere la Politie pentru a cerceta cine sunt autorii unei astfel de fapte", a declarat ieri Luminita Salceanu, directorul DSPM. Munca de repunere a capului statuii voievodului a inceput ieri dimineata, la ora 9.00, si s-a incheiat in jur de ora 13.30. Pentru a reface statuia vandalizata, Primaria Iasi a scos din buzunare cateva milioane bune pentru a repara actiunea inconstienta a unor tineri. De fapt, se pare ca nu este vorba de mai multi tineri, ci de unul singur. Tinerii care vin mai des in zona parcului de langa Casa Studentilor stiu foarte bine cine a fost. Mai multi dintre acestia au declarat ca este vorba de Bodo, un tanar care vine foarte des prin acest parc si care este posesorul unei motociclete Mobra de culoare neagra. Tinerii povestesc ca cel care este cunoscut drept Bodo s-a urcat in seara zilei de joi noaptea pe statuie si a impins capul pana cand acesta s-a desprins de la locul sau. Cetatenii recomanda politistilor de la Sectia II sa inceapa investigatiile de la tinerii care isi petrec timpul prin parc, poate-poate vor afla cate ceva si vor da bine in fata sefului Gheorghi Plai. Mult asteptata plangere din partea Primariei Iasi a fost trimisa la Politie, astfel agentii au temeiul legal sa inceapa o ancheta in acest caz de distrugere de monumente culturale. Pentru o astfel de infractiune, cel responsabil poate primi intre 3 si 7 ani inchisoare. Amintim ca joi noaptea, la ora 22.30, tineri neidentificati au vandalizat statuile voievozilor amplasate in apropierea Casei Studentilor.
(C.E.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1556 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037613 (s)